Părerea criticului
O adolescentă (Yara Shahidi) descoperă dragostea într-un moment dificil din viață - practic cu câteva ore înainte ca familia ei să fie deportată. În mai puțin de 24 de ore intră în vigoare o nouă lege a deportărilor, care o pune în pericol pe Natasha, ce s-ar putea vedea trimisă înapoi în Jamaica. În vreme ce Natasha se confruntă cu o potențială pierdere a visului american, Daniel (Charles Melton), viitor student la medicină, prima generație din familia lui născută în SUA, încearcă din răsputeri să nu își dezamăgească părinții coreeni și să le îndeplinească așteptările. Povestea este inspirată din best seller-ul internațional „Absolut tot”, de Nicola Yoon.
Dar scenarista Tracy Oliver (Şefa a intrat la apă, Girls Trip: Dezmat cu fetele) nu reușește să transforme un roman probabil meditativ, al ideilor, într-un film cu o narațiune clasică. Cele două personaje mai mult filozofează pe marginea unor concepte decât să își trăiască povestea de dragoste. Noțiuni precum destin/predestinare, efemeritate, universuri paralele, cosmogonie sunt aduse în discuție de personaje, o ea - pasionată de astrologie și un el, pasionat de poezie. Multe dintre afirmațiile lor au, însă, un caracter sentențios.
Premisa însă dă un mare avânt filmului. După ce el, Daniel, o salvează de la un accident pe Natasha (Yara Shahidi), va ajunge să îi placă fata, care „nu crede în dragoste”, prin urmare el o va provoca la un pariu - că se va îndrăgosti de el pe parcursul unei zile. Fata îi acordă doar o oră... „Destinul” prea des adus în discuție de Daniel le va rezerva mai multe întâlniri întâmplătoare pe parcursul puținului timp pe care îl au până la deportarea fetei în Jamaica natală.
Natasha Kingsley crede că totul trece prin filtrul obiectiv al logicii și rațiunii, în vreme de Daniel Bae mizează pe emoție și pe întâmplare. Două contraste care se atrag. Dar atmosfera romantică e adesea faultată de tot soiul de inserții fără rost - note informative despre istoria perucilor în Coreea de Sud (părinții lui Daniel au un magazin de îngrijire a părului persoanelor de culoare... da, chiar așa!) și cum America a importat astfel de peruci de-a lungul timpului, plus considerente despre viața noastră care nu este decât o „bătaie de aripi”, pe fondul unor imagini cosmice etc.
În ultimele ore petrecute în Statele Unite înainte de a fi trimisă înapoi în țara natală, Natasha se luptă așadar să rezolve problema deportării familiei și să reziste emoției pe care i-o provoacă întâlnirea cu Daniel. Actrița Yara Shahidi aduce maturitate personajului ei iar Charles Melton își face personajul cuceritor. Cu toate acestea, magia nu există între cele două personaje, poate și din cauza unei regii anticlimatice.