"Mitchell Stephens: I can help you.
Billy Ansell: Not unless you can raise the dead."
Cu toate ca are o premisa mult mai dramatica si mai complexa decat Exotica, atmosfera nu mi s-a parut nici pe jumatate la fel de reusita si nici personajele la fel de atragatoare ca acolo. In timp ce Exotica si-a facut loc pe viata in mintea si in inima mea pe "The Sweet Hereafter" nu cred ca-l voi retine foarte mult timp. Asta nu inseamna ca nu este un film bun sau care nu merita vazut, avand multe momente foarte bune si suficienta emotie.
lili22
pe 17 Iunie 2014 19:07
Greu de inteles ca oamenii se impaca cu orice pierdere numai sa nu-i clinteasca nimeni din amortirea cotidiana.
PoliFanAthic
pe 03 Ianuarie 2010 12:39
Ceea ce deosebeste The Sweet Hereafter de multe filme este tandretea sa, echilibrul perfect intre emotie si ratiune. Atom Egoyan transpune pe ecran ceea ce fusese creat cu succes in romanul eponim si reuseste sa creeze o lume care pe cat este de reala, pe atat pare de nepatruns. Putine sunt experientele artistice care au reusit sa contureze cu asemenea precizie si tact izolarea iscata de suferinta la diferite nivele in spiritul nostru.
Poezia lumii se naste dintr-o coloana sonora extraordinara care transpune tot ceea ce ne este propus sa traim la o distanta rece, dar teribil de ademenitoare. Drama personajelor, ce se aseamana doar in aparenta, ii leaga, precum ii si dezbina, iar sacrificul suprem al adevarului se justifica prin salvarea unui mod de viata, salvare care implicit va transfigura realitatea. Intreaga contemplare asupra izolarii este atat de bine tradusa prin protagonistii filmului, incat le confera un grad de complexitate deosebit, dar ce este mai important e pastrarea acestei complexitati la un nivel liric, nicidecum de o intelectualitate falsa sau un patetic banal.
Fara a mai face uz de cuvinte mari, nu mai am de adaugat decat un singur lucru: The Sweet Hereafter reprezinta pentru mine definitia filmului frumos.
Billy Ansell: Not unless you can raise the dead."
Cu toate ca are o premisa mult mai dramatica si mai complexa decat Exotica, atmosfera nu mi s-a parut nici pe jumatate la fel de reusita si nici personajele la fel de atragatoare ca acolo. In timp ce Exotica si-a facut loc pe viata in mintea si in inima mea pe "The Sweet Hereafter" nu cred ca-l voi retine foarte mult timp. Asta nu inseamna ca nu este un film bun sau care nu merita vazut, avand multe momente foarte bune si suficienta emotie.
Poezia lumii se naste dintr-o coloana sonora extraordinara care transpune tot ceea ce ne este propus sa traim la o distanta rece, dar teribil de ademenitoare. Drama personajelor, ce se aseamana doar in aparenta, ii leaga, precum ii si dezbina, iar sacrificul suprem al adevarului se justifica prin salvarea unui mod de viata, salvare care implicit va transfigura realitatea. Intreaga contemplare asupra izolarii este atat de bine tradusa prin protagonistii filmului, incat le confera un grad de complexitate deosebit, dar ce este mai important e pastrarea acestei complexitati la un nivel liric, nicidecum de o intelectualitate falsa sau un patetic banal.
Fara a mai face uz de cuvinte mari, nu mai am de adaugat decat un singur lucru: The Sweet Hereafter reprezinta pentru mine definitia filmului frumos.