The Swimmer (1968)
Regia: Frank Perry
Cu: Burt Lancaster, Janice Rule
Un film cel putin straniu, ce mi-a adus in minte niste versuri ale lui Marin Sorescu: Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Filmul prezinta lumea in care idealul este dat de cat de mare este piscina, ce imbunatatiri are, de terenul de golf, de terenul de tenis si de petrecerile date de grup
Ned incepe sa se trezeasca din realitatea pe care si-o fabricase, ca sa fuga de cea reala.
Pe masura ce se conecteaza cu realitatea, oamenii incep din ce in ce sa fie mai putin amabili, prietenii devin mai putin conventionali. Ned se trezeste singur in mijlocul unor oameni din ce in ce mai ostili. Oameni pe care nu-i intereseaza decat propria lor persoana, eventual, familia. Mersul pe autostrada este simbolul singuratatii in acea lume plina de „prieteni”. Daca la inceputul calatoriei era vara, apropierea de realitate este ilustrata si de vremea care se face din ce in ce mai rece, vintul incepe sa bata din ce in ce mai puternic, ca in final Ned sa ajunga acasa in timp ce cade o ploaie rece de toamna tarzie. Un film parabola, excelent interpretat de Burt Lancaster, un film pe care nu-uiti, dar pe care, eu una, nu as vrea sa-l mai revad.
zeki
pe 04 Ianuarie 2021 20:52
Un film fabulos! O interpretare excelenta a marelui Burt Lancaster!
Regia: Frank Perry
Cu: Burt Lancaster, Janice Rule
Un film cel putin straniu, ce mi-a adus in minte niste versuri ale lui Marin Sorescu: Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Filmul prezinta lumea in care idealul este dat de cat de mare este piscina, ce imbunatatiri are, de terenul de golf, de terenul de tenis si de petrecerile date de grup
Ned incepe sa se trezeasca din realitatea pe care si-o fabricase, ca sa fuga de cea reala.
Pe masura ce se conecteaza cu realitatea, oamenii incep din ce in ce sa fie mai putin amabili, prietenii devin mai putin conventionali. Ned se trezeste singur in mijlocul unor oameni din ce in ce mai ostili. Oameni pe care nu-i intereseaza decat propria lor persoana, eventual, familia. Mersul pe autostrada este simbolul singuratatii in acea lume plina de „prieteni”. Daca la inceputul calatoriei era vara, apropierea de realitate este ilustrata si de vremea care se face din ce in ce mai rece, vintul incepe sa bata din ce in ce mai puternic, ca in final Ned sa ajunga acasa in timp ce cade o ploaie rece de toamna tarzie. Un film parabola, excelent interpretat de Burt Lancaster, un film pe care nu-uiti, dar pe care, eu una, nu as vrea sa-l mai revad.