The Thin Blue Line (1988)

Rolul revoluționar al lui Errol Morris în extinderea granițelor filmului documentar trebuie contextualizat: în perioada în care Morris lucrează la LINIA SUBȚIRE ALBASTRĂ, America e cuprinsă de vraja numită cinema direct, care promovează viziunea puristă a unui documentar înțeles ca serie de „reguli” – filmare cu camera „din mână”, lumină naturală, observație fără intervenție – care, odată respectate, garantează accesul la Adevăr. Morris întoarce regulile pe dos: pune în scenă „faptele” cât mai dramatic, permite martorilor să privească în obiectivul camerei, alege unghiuri de filmare neobișnuite și luminează generos platoul de filmare. Dacă adaugăm ca ingredient muzica lui Philip Glass, rezultatul este un documentar care ni se oferă simultan nu numai ca demonstrație, ci și ca experiență estetică – un fel de docu-noir sau, în cuvintele lui Morris, un episod nonficțional din Zona Crepusculară. LINIA SUBȚIRE ALBASTRĂ rămâne nu doar o remarcabilă demonstrație a unei noi estetici documentare, ci și filmul care a reușit să salveze un om condamnat pe nedrept, cu doar trei zile înainte de execuție. Și, pentru că realitatea bate întotdeauna ficțiunea, trebuie precizat că, odată eliberat, fostul condamnat l-a dat pe Morris în judecată, pentru a-și recâștiga drepturile de autor cedate regizorului la începerea filmărilor.