Părerea criticului
Cei trei muschetari, varianta mileniului trei, se lansează la cinema vineri, 14 octombrie, ridicând semne de întrebare asupra viitorului genului "capă şi spadă"; genul devenea extrem de popular odată cu filmul mut, cotinuând cu producţiile ce-l aveau drept protagonist pe Errol Flynn (într-o vreme cel mai bun actor-spadasin de la Hollywood), încântând cu poveştile cavalereşti de onoare şi curaj generaţii la rând după aceea; la începutul anilor 2000, genul era aproape dat uitării. Anul trecut, un Robin Hood cu Russell Crowe protagonist îndrepta vertiginos genul spre "filmul de război".
Paul W.S. Anderson se aruncă să resusciteze capa şi spada apelând la un roman clasic, Les Trois Mousquetaires, de Alexandre Dumas, ecranizat în nu mai puţin de 30 de rânduri (conform cifrelor imdb.com) recurgând la anacronisme (ce pot fi citite cu indulgenţă ca elemente fantasy), coregrafii de luptă ca în seria Resident Evil şi câteva momente care dau excelent în 3D.
Prin urmare, dacă nu mai poţi aduce nimic nou la nivel de conţinut (povestea a fost, ce-i drept, ecranizată, de zeci de ori) îţi joci toţi banii pe latura formală. Rezultatul? Un film de weekend destul de antrenant, entertaining şi impresionant vizual (Franţa medievală reconstituită pe calculator pentru panorame cu adevărat memorabile, costume somptuoase, două-trei momente puse excelent în valoare de proiectarea în 3 D).
Ce aduce nou Paul W.S. Anderson poveştii? Recurge la anacronisme - se foloseşte de dirijabile - care apar prima dată pe la 1900, nu când e plasată acţiunea din film (anul 1600), şi dă acestor obiecte de zbor inclusiv atribuţii de vase de război, rezultatul fiind... corăbii zburătoare (al căror aspect e rupt parcă dintr-un fantasy).
Tot la anacronisme s-ar încadra şi razele laser care "păzesc" colierul reginei, pe care spioana jucată de Milla Jovovich îl va "subtiliza", cu schemele reţinute de pe vremea când scăpa de zombie. Pe muchie de cuţit între inedit şi ridicol sunt coregrafiile de luptă în care Milady face piruete în aer ferindu-se de gloanţe cu rochia de epocă plină de falduri pe ea.
Ray Stevenson, Matthew Macfadyen şi Luke Evans alcătuiesc credibil trioul muschetarilor, iar Logan Lerman e o surpriză plăcută, chiar aşa pensat şi coborât de pe copertele revistelor precum arată.
Paul W.S. Anderson se aruncă să resusciteze capa şi spada apelând la un roman clasic, Les Trois Mousquetaires, de Alexandre Dumas, ecranizat în nu mai puţin de 30 de rânduri (conform cifrelor imdb.com) recurgând la anacronisme (ce pot fi citite cu indulgenţă ca elemente fantasy), coregrafii de luptă ca în seria Resident Evil şi câteva momente care dau excelent în 3D.
Prin urmare, dacă nu mai poţi aduce nimic nou la nivel de conţinut (povestea a fost, ce-i drept, ecranizată, de zeci de ori) îţi joci toţi banii pe latura formală. Rezultatul? Un film de weekend destul de antrenant, entertaining şi impresionant vizual (Franţa medievală reconstituită pe calculator pentru panorame cu adevărat memorabile, costume somptuoase, două-trei momente puse excelent în valoare de proiectarea în 3 D).
Ce aduce nou Paul W.S. Anderson poveştii? Recurge la anacronisme - se foloseşte de dirijabile - care apar prima dată pe la 1900, nu când e plasată acţiunea din film (anul 1600), şi dă acestor obiecte de zbor inclusiv atribuţii de vase de război, rezultatul fiind... corăbii zburătoare (al căror aspect e rupt parcă dintr-un fantasy).
Tot la anacronisme s-ar încadra şi razele laser care "păzesc" colierul reginei, pe care spioana jucată de Milla Jovovich îl va "subtiliza", cu schemele reţinute de pe vremea când scăpa de zombie. Pe muchie de cuţit între inedit şi ridicol sunt coregrafiile de luptă în care Milady face piruete în aer ferindu-se de gloanţe cu rochia de epocă plină de falduri pe ea.
Ray Stevenson, Matthew Macfadyen şi Luke Evans alcătuiesc credibil trioul muschetarilor, iar Logan Lerman e o surpriză plăcută, chiar aşa pensat şi coborât de pe copertele revistelor precum arată.
