Sinopsis

Lumea este luată prin surprindere atunci când un grup de călători în timp sosesc din anul 2051 pentru a aduce un mesaj urgent: peste treizeci de ani, omenirea pierde un război global împotriva unor invadatori extratereștri extrem de primejdioși. Singura speranță este ca soldații și civilii din prezent să fie duși în viitor și să se alăture luptei. Printre cei recrutați se află Dan Forester (Chris Pratt), profesor de liceu și familist. Hotărât să apere viitorul fiicei sale, Dan face echipă cu o genială cercetătoare (Yvonne Strahovski) și cu tatăl său (J.K. Simmons) într-o încercare disperată de a rescrie istoria planetei.