Undeva pe la inceputul lunii august 1944 , dupa ce au trecut mai bine de 1500 de zile de ocupatie germana,la muzeul Jeu de Paume din Paris nemtii au adunat o multime de tablouri ale unor pictori celebri, Renoir, Gauguin, Van Gogh, Manet, Degas, Picasso, Cezanne, Matisse si multi altii, pe care vroiau sa le trimita urgent cu trenul in Germania, Parisul fiind declarat oras liber, iar armata aliata se apropia cu repeziciune.
Cum valoarea tablourilor este estimata la un miliard de marci, bani suficienti pentru echiparea a zece divizii Panzer, colonelul Von Waldheim, cel insarcinat de la Berlin cu asigurarea transportului, reuseste sa obtina aprobarea de la generalul Von Lubitz ca trenul cu tablouri sa aiba prioritate maxima dupa plecarea unui tren blindat cu armament de cea mai mare importanta spre frontul de vest. Paul Labiche, un sef de sector din gara unde s-a format deja trenul, incearca sa impiedice aceasta actiune a nemtilor si este ajutat de membrii rezistentei franceze, care prin cateva metode ingenioase fac tot posibilul sa nu permita ca trenul cu tablouri sa paraseasca Franta.
Lancaster si-a luat o zi libera de la filmari ca sa joace golf, atunci cand acestea erau pe jumatate realizate. Pe terenul de golf, a calcat intr-o gaura si si-a agravat afectiunea de care suferea la un genunchi. Ca sa rezolve cumva aceasta problema, Frankenheimer a impuscat personajul lui Lancaster in picior, justificand astfel mersul schiopatat al acestuia pentru restul filmarilor.
John Frankenheimer a spus despre acest film, „Am vrut să fie cât mai real posibil. Nu e nimic trucat în acest film. Când trenurile se ciocnesc, sunt trenuri adevărate. Nu am folosit nici un substitut pentru acest gen de realitate.”
