Părerea criticului
Publicam zilele trecute o analiză a publicaţiei Variety a cărei concluzie era că Netflix ar putea beneficia de multiple nominalizări la Oscarul pentru Cel mai bun film la următoarea ediţie a galei. Printre "suspecţii de serviciu" se număra şi The Trial of the Chicago 7/Procesul celor șapte din Chicago, de la a cărui lansare pe Netflix s-a scurs deja mai bine de o lună. Îl readucem în atenţie cu această cronică.
Filmul scris şi regizat de Aaron Sorkin explorează un proces care a făcut vâlvă timp de mai multe luni, cu începere din septembrie 1969. Pe banca acuzaţilor se aflau opt activişti împotriva Războiului din Vietnam veniţi în Chicago pentru a protesta la Convenţia Democrată, un mare eveniment politic ce atrăgea atenţia presei americane. În timpul protestelor paşnice, altercaţiile dintre manifestanţi şi poliţie au devenit tot mai sângeroase, iar liderii manifestanţilor au fost acuzaţi, în acest proces notoriu, de mai multe capete de acuzare, inclusiv de conspiraţie împotriva statului.
Noi spunem că Procesul celor şapte din Chicago este un film obligatoriu de văzut nu doar pentru că această dramă de tribunal arată foarte bine ce se întâmplă atunci când politicienii, magistraţii şi poliţiştii uită în slujba cui îşi excercită activitatea, ci şi pentru asemănările îngrijorătoare dintre protestele din Chicago şi cele recente din România, mai ales cel din 10 august 2018. Privind cele câteva imagini de arhivă folosite de Aaron Sorkin pentru a da credibilitate reinterpretării sale asupra evenimentelor, spectatorul din România poate vedea asemănările izbitoare dintre cele două situaţii.
De la distanţa confortabilă a celor cinci decenii, ne putem întreba cum a fost posibil ca statul american să pună atâtea beţe în roate unor proteste paşnice împotriva Războiului din Vietnam. Dar când acest război era considerat în epocă un exemplu al influenţei americane pe glob, în care Statele Unite au pompat miliarde de dolari şi milioane de soldaţi, când în jurul său s-a creat un gigantic aparat de propagandă menit să celebreze eroismul discutabil al sacrificiului pe front, devine clar de ce un astfel de protest putea să fie incomod pentru autorităţi. Dar ce s-a întâmplat atunci este mai mult decât un conflict ideologic: statul se întoarce împotriva cetăţeanului, comiţând abuz după abuz.
În ciuda unor lipsuri ale filmului şi a unor acuzaţii că şi-a permis prea multe libertăţi artistice în adaptarea evenimentelor petrecute în realitate, Sorkin reuşeşte să creeze un context relevant nu doar pentru epoca respectivă, ci şi pentru prezent. Sec şi eficient, Procesul celor şapte din Chicago se transformă într-o radiografie a abuzului, o radiografie cu atât mai clară cu cât ştim foarte bine deznodământul războiului şi consecinţele sale nefaste. Scenariul lui Sorkin nu le face dreptate tuturor acuzaţilor, pentru că numai doi, Tom Hayden (Eddie Redmayne) şi Abbie Hoffman (Sacha Baron Cohen), primesc partea leului în adaptare, dar spiritul şi raţionamentele lor se transformă într-un cor al visătorilor, al pacifismului şi al bunului-simţ.
Acest proces nu este doar despre libertatea de exprimare şi civism, ci şi despre influenţa fantastică a frondei. Când liderii pierd contactul cu voinţa poporului (în acest caz 2,7 milioane de americani au fost smulşi din căminele lor şi trimişi să lupte într-un război în urma căruia aproape un milion de vietnamezi şi-au pierdut viaţa), poporul trebuie să-i scoată pe lideri din bula lor plină de aerul rarefiat al puterii şi să-i aducă la realitate...
Filmul scris şi regizat de Aaron Sorkin explorează un proces care a făcut vâlvă timp de mai multe luni, cu începere din septembrie 1969. Pe banca acuzaţilor se aflau opt activişti împotriva Războiului din Vietnam veniţi în Chicago pentru a protesta la Convenţia Democrată, un mare eveniment politic ce atrăgea atenţia presei americane. În timpul protestelor paşnice, altercaţiile dintre manifestanţi şi poliţie au devenit tot mai sângeroase, iar liderii manifestanţilor au fost acuzaţi, în acest proces notoriu, de mai multe capete de acuzare, inclusiv de conspiraţie împotriva statului.
Noi spunem că Procesul celor şapte din Chicago este un film obligatoriu de văzut nu doar pentru că această dramă de tribunal arată foarte bine ce se întâmplă atunci când politicienii, magistraţii şi poliţiştii uită în slujba cui îşi excercită activitatea, ci şi pentru asemănările îngrijorătoare dintre protestele din Chicago şi cele recente din România, mai ales cel din 10 august 2018. Privind cele câteva imagini de arhivă folosite de Aaron Sorkin pentru a da credibilitate reinterpretării sale asupra evenimentelor, spectatorul din România poate vedea asemănările izbitoare dintre cele două situaţii.
De la distanţa confortabilă a celor cinci decenii, ne putem întreba cum a fost posibil ca statul american să pună atâtea beţe în roate unor proteste paşnice împotriva Războiului din Vietnam. Dar când acest război era considerat în epocă un exemplu al influenţei americane pe glob, în care Statele Unite au pompat miliarde de dolari şi milioane de soldaţi, când în jurul său s-a creat un gigantic aparat de propagandă menit să celebreze eroismul discutabil al sacrificiului pe front, devine clar de ce un astfel de protest putea să fie incomod pentru autorităţi. Dar ce s-a întâmplat atunci este mai mult decât un conflict ideologic: statul se întoarce împotriva cetăţeanului, comiţând abuz după abuz.
În ciuda unor lipsuri ale filmului şi a unor acuzaţii că şi-a permis prea multe libertăţi artistice în adaptarea evenimentelor petrecute în realitate, Sorkin reuşeşte să creeze un context relevant nu doar pentru epoca respectivă, ci şi pentru prezent. Sec şi eficient, Procesul celor şapte din Chicago se transformă într-o radiografie a abuzului, o radiografie cu atât mai clară cu cât ştim foarte bine deznodământul războiului şi consecinţele sale nefaste. Scenariul lui Sorkin nu le face dreptate tuturor acuzaţilor, pentru că numai doi, Tom Hayden (Eddie Redmayne) şi Abbie Hoffman (Sacha Baron Cohen), primesc partea leului în adaptare, dar spiritul şi raţionamentele lor se transformă într-un cor al visătorilor, al pacifismului şi al bunului-simţ.
Acest proces nu este doar despre libertatea de exprimare şi civism, ci şi despre influenţa fantastică a frondei. Când liderii pierd contactul cu voinţa poporului (în acest caz 2,7 milioane de americani au fost smulşi din căminele lor şi trimişi să lupte într-un război în urma căruia aproape un milion de vietnamezi şi-au pierdut viaţa), poporul trebuie să-i scoată pe lideri din bula lor plină de aerul rarefiat al puterii şi să-i aducă la realitate...
