Părerea criticului
Înainte să fie Ucenicul vrăjitor, Jay Baruchel a dat viaţă unui personaj absolut delicios - un tânăr de 17 ani ferm convins că este reîncarnarea revoluţionarul bolşevic Lev Trotsky (născut Lev Bronstein). Este vorba despre prima comedie din competiţia de lungmetraje de la Festivalul Anonimul 2010 - The Trotsky. Filmul a avut un circuit festivalier unde a obţinut preponderent premii de popularitate, iar în Rusia a primit un premiu al Criticii. A fost realizat cu 6 milioane de USD.
Revenind la prestaaţia lui Baruchel, actorul se foloseşte din plin - în crearea personajului Ucenicul vrăjitor - de mimicile şi gesturile compuse cu ocazia personajului Leon Bronstein. Iar dacă în Ucenicul vrăjitor Jay Baruchel se potrivea de minune - cu aerul lui nătâng, de mic tocilar - în The Trotsky te ţine cu ochii lipiţi de ecran: apare în toate secvenţele şi te hipnotizează îndârjirea naivă, dusă până la comportament obsesiv-compulsiv (Leon urmăreşte să trăiască toate etapele evoluţiei idolului său, Troţki), figura nătângă a eroului şi speech-urile rostite apăsat, cu gestică preluată parcă din documentarele despre dictatori, totul pe fondul faptului că personajul se ia în serios.
E dificil de acceptat convenţia - un băiat de 17 ani din Montreal, aparţinând clasei de mijloc, organizează o grevă a foamei la fabrica tatălui, pe care îl face "nazist" - lucru pentru care este transferat la o şcoală publică, unde imediat începe să demaşte "fascişti": o profesoară care trimite în penitenţă elevi pentru că vin neîngrijiţi la şcoală, şi să organizeze evenimente tematice cu referire la mişcarea comunistă, dorinţa lui supremă fiind să creeze un sindicat (al liceenilor). Ce să înţelegem de aici - că drepturile liceenilor nu sunt apărate de nicio organizaţie în Canada? Doar aşa ar fi fost plauzibil demersul personajului principal, acţiunea filmului având loc în anii 2000. Cert este că Leon are notat pe cartonaşe numerotate fiecare moment important al vieţii revoluţionarului rus de origine evreiască şi o agendă a lucrurilor pe care trebuie să le facă astfel încât să-i calce pe urme lui Troţki. Printre ele figurează şi: "Să-l găsesc urgent pe Lenin, până pe 21"... Un coleg care îi pune beţe în roate în crearea sindicatului este apostrofat cu întrebarea (pare-se retorică) - "Tu eşti Stalinul meu?". În film se face referire şi la România, mai exact la cuplul Ceauşescu: Leon îşi întreabă doi profesori veniţi să oprească greva liceenilor - "Sunteţi cuplul Ceauşescu?". Dar sunt una sau chiar mai multe neconcordanţe la mijloc. Leon întreabă ironic, dar dacă Troţki ar fi avut cum să-l cunoască pe Ceauşescu (deşi dictatorul român abia se năştea pe când Troţki conducea revoluţia comunistă din Rusia anului 1917-1918) nu ar fi fost ironic - în fond Ceauşescu era tot comunist. Ce-i drept, nealiniat URSS. Dar Troţki a sfârşit neagreat de URSS - mai exact, după moartea lui Lenin a fost îndepărtat treptat de la putere, apoi exilat. Adversar declarat al lui Stalin, a fost asasinat în Mexic, din ordinul dictatorului sovietic, în 1940.
Leon Bronstein ştie ce "destin" îl aşteaptă în calitate de Troţki reîncarnat, dar îşi ia în piept cu stoicism viitorul, boicotându-şi propria viaţă. E ciudat că ajunge să întâlnească o Alexandra, care e cu zece ani mai mare decât el şi ştie că trebuie să o ia de nevastă pentru că aşa a făcut Troţki, a cărui primă soţie era cu nouă ani mai în vârstă şi avea acelaşi nume. Aceste coincidenţe nu au explicaţii oculte în scenariul scris de regizor pe când avea 20 de ani, şi la acest capitol spectatorul are din nou probleme în a accepta convenţia.
Ce reuşeşte Jacob Tierney este ca - folosind instrumentele umorului - să evite un film ce s-ar fi vrut serios (dar ar fi căzut în ridicol), şi - mai mult - să scape de tentaţia unei producţii teziste, ca The Wave, de Dennis Gansel, unde un profesor face un experiment recreând cu elevii lui un regim dictatorial.
Ce mai surprinde este că regizorul - acum în vârstă de 30 de ani - are tatuate o seceră şi un ciocan, după cum povesteşte producătorul la conferinţa de presă de la Anonimul, şi este mare admirator al unor regizori sau scenarişti de stânga, în frunte cu Ken Loach şi continuând cu Ayn Rand, formată în spaţiul bolşevic. Plecat de acasă de la 18 ani, la Los Angeles, "ca să devină actor", Jacob Tierney s-a apucat şi de scris scenarii. Iubirea pentru actorie se regăseşte şi în filmul de faţă - regizorul însuşi are o partitură, pe cea a personajului despre care Leon (Jay Baruchel) crede că este reîncarnarea lui Lenin. Fără să justifice în niciun fel de ce avatarul lui Trotsky se naşte mai degrabă în Canada decât în Rusia sau în Statele Unite, ori să ofere informaţii de background, despre copilăria lui şi cum a ajuns să creadă că este Troţki, filmul are priză la public pentru că este în cea mai mare parte foarte amuzant.
Jacob Tierney va lansa în toamnă, la Toronto, următorul său film, Good Neighbours, tot cu Jay Baruchel în rol principal - o comedie neagră, după cum o descrie producătorul, acelaşi Kevin Tierney. Întrebat despre relaţia de lucru dintre tată şi fiu, producătorul spune că e complicată, pentru că un singur cuvânt pe care îl spune, de dezaprobare, provoacă reacţii foarte virulente din partea lui Jacob. Tierney-tatăl mai spune că a produs multe filme, dar că The Trotsky/Reîncarnarea lui Troţki e singurul la care iubeşte şi regizorul.
Revenind la prestaaţia lui Baruchel, actorul se foloseşte din plin - în crearea personajului Ucenicul vrăjitor - de mimicile şi gesturile compuse cu ocazia personajului Leon Bronstein. Iar dacă în Ucenicul vrăjitor Jay Baruchel se potrivea de minune - cu aerul lui nătâng, de mic tocilar - în The Trotsky te ţine cu ochii lipiţi de ecran: apare în toate secvenţele şi te hipnotizează îndârjirea naivă, dusă până la comportament obsesiv-compulsiv (Leon urmăreşte să trăiască toate etapele evoluţiei idolului său, Troţki), figura nătângă a eroului şi speech-urile rostite apăsat, cu gestică preluată parcă din documentarele despre dictatori, totul pe fondul faptului că personajul se ia în serios.
E dificil de acceptat convenţia - un băiat de 17 ani din Montreal, aparţinând clasei de mijloc, organizează o grevă a foamei la fabrica tatălui, pe care îl face "nazist" - lucru pentru care este transferat la o şcoală publică, unde imediat începe să demaşte "fascişti": o profesoară care trimite în penitenţă elevi pentru că vin neîngrijiţi la şcoală, şi să organizeze evenimente tematice cu referire la mişcarea comunistă, dorinţa lui supremă fiind să creeze un sindicat (al liceenilor). Ce să înţelegem de aici - că drepturile liceenilor nu sunt apărate de nicio organizaţie în Canada? Doar aşa ar fi fost plauzibil demersul personajului principal, acţiunea filmului având loc în anii 2000. Cert este că Leon are notat pe cartonaşe numerotate fiecare moment important al vieţii revoluţionarului rus de origine evreiască şi o agendă a lucrurilor pe care trebuie să le facă astfel încât să-i calce pe urme lui Troţki. Printre ele figurează şi: "Să-l găsesc urgent pe Lenin, până pe 21"... Un coleg care îi pune beţe în roate în crearea sindicatului este apostrofat cu întrebarea (pare-se retorică) - "Tu eşti Stalinul meu?". În film se face referire şi la România, mai exact la cuplul Ceauşescu: Leon îşi întreabă doi profesori veniţi să oprească greva liceenilor - "Sunteţi cuplul Ceauşescu?". Dar sunt una sau chiar mai multe neconcordanţe la mijloc. Leon întreabă ironic, dar dacă Troţki ar fi avut cum să-l cunoască pe Ceauşescu (deşi dictatorul român abia se năştea pe când Troţki conducea revoluţia comunistă din Rusia anului 1917-1918) nu ar fi fost ironic - în fond Ceauşescu era tot comunist. Ce-i drept, nealiniat URSS. Dar Troţki a sfârşit neagreat de URSS - mai exact, după moartea lui Lenin a fost îndepărtat treptat de la putere, apoi exilat. Adversar declarat al lui Stalin, a fost asasinat în Mexic, din ordinul dictatorului sovietic, în 1940.
Leon Bronstein ştie ce "destin" îl aşteaptă în calitate de Troţki reîncarnat, dar îşi ia în piept cu stoicism viitorul, boicotându-şi propria viaţă. E ciudat că ajunge să întâlnească o Alexandra, care e cu zece ani mai mare decât el şi ştie că trebuie să o ia de nevastă pentru că aşa a făcut Troţki, a cărui primă soţie era cu nouă ani mai în vârstă şi avea acelaşi nume. Aceste coincidenţe nu au explicaţii oculte în scenariul scris de regizor pe când avea 20 de ani, şi la acest capitol spectatorul are din nou probleme în a accepta convenţia.
Ce reuşeşte Jacob Tierney este ca - folosind instrumentele umorului - să evite un film ce s-ar fi vrut serios (dar ar fi căzut în ridicol), şi - mai mult - să scape de tentaţia unei producţii teziste, ca The Wave, de Dennis Gansel, unde un profesor face un experiment recreând cu elevii lui un regim dictatorial.
Ce mai surprinde este că regizorul - acum în vârstă de 30 de ani - are tatuate o seceră şi un ciocan, după cum povesteşte producătorul la conferinţa de presă de la Anonimul, şi este mare admirator al unor regizori sau scenarişti de stânga, în frunte cu Ken Loach şi continuând cu Ayn Rand, formată în spaţiul bolşevic. Plecat de acasă de la 18 ani, la Los Angeles, "ca să devină actor", Jacob Tierney s-a apucat şi de scris scenarii. Iubirea pentru actorie se regăseşte şi în filmul de faţă - regizorul însuşi are o partitură, pe cea a personajului despre care Leon (Jay Baruchel) crede că este reîncarnarea lui Lenin. Fără să justifice în niciun fel de ce avatarul lui Trotsky se naşte mai degrabă în Canada decât în Rusia sau în Statele Unite, ori să ofere informaţii de background, despre copilăria lui şi cum a ajuns să creadă că este Troţki, filmul are priză la public pentru că este în cea mai mare parte foarte amuzant.
Jacob Tierney va lansa în toamnă, la Toronto, următorul său film, Good Neighbours, tot cu Jay Baruchel în rol principal - o comedie neagră, după cum o descrie producătorul, acelaşi Kevin Tierney. Întrebat despre relaţia de lucru dintre tată şi fiu, producătorul spune că e complicată, pentru că un singur cuvânt pe care îl spune, de dezaprobare, provoacă reacţii foarte virulente din partea lui Jacob. Tierney-tatăl mai spune că a produs multe filme, dar că The Trotsky/Reîncarnarea lui Troţki e singurul la care iubeşte şi regizorul.
