În Saga Amurg: Lună Nouă, cel de-al doilea film al celebrei serii:Amurg, idila dintre vampir și o muritoare prinde un nou contur atunci când Bella Swan (Kristen Stewart) se adâncește în secretele lumii supranaturale - din care își dorește atât de mult să facă parte - numai pentru a se regăsi într-un pericol cu mult mai mare decât înainte.
După petrecerea de majorat a Bellei, Edward Cullen (Robert Pattinson) și familia sa părăsesc orașul Forks, în dorința de a o proteja pe Bella de pericolele iminente ale lumii vampirilor. Deprimată și însingurată, ea parcurge cu greu ultimul an de liceu și descoperă că, de fiecare dată când își riscă viața, imaginea lui Edward îi apare în minte. Dorința arzătoare de a fi împreună cu el o face să se expună unor pericole din ce în ce mai mari. Cu ajutorul prietenului său din copilărie, Jacob (Taylor Lauthner), Bella restaurează o motocicletă veche pe care o va folosi în noile călătorii, iar inima ei înghețată pare să se deschidă relației cu Jacob - membru al misteriosului clan Quileute care are propriile secrete periculoase.
Dincolo de granițele timpului și ale lumii pe care o cunoaștem, Bella și Edward sunt capabili să își sacrifice viața pentru a-și salva povestea de iubire. Un rol decisiv îl vor avea ființele supreme din clanul Volturi, cei care împart legea printre vampiri, conducătorii nemiloși care nu se dau în lături de la nimic pentru a menține secretă existența vampirilor.
Suspansul și pasiunea care au transformat Amurg într-un adevărat fenomen, se continuă cu multe personaje noi, mult mai multă acțiune, secrete străvechi și mistere adânci, în Saga Amurg: Lună Nouă, ce va avea așteptata premieră în România pe 20 noiembrie 2009. Filmul este oferit de MediaPro Distribution.