Iată un documentar curajos, menit să spulbere toate miturile nocivității marijuanei , mituri implementate cu grijă de-a lungul anilor, în subconștientul colectiv, de către numeroși "oameni de știință" și politicieni, care au avut mereu grijă de noi, de "sănătatea publică", uitând să ne precizeze care sunt și marile afaceri din spatele dorinței lor de bine, uitând să ne spună căror interese servesc cu adevărat.
"Marijuana este una dintre cele mai profitabile industrii, iar în acest documentar de ex., se demonstrează că este cea mai bună afacere cel puțin din zona British Columbia (una dintre provinciile Canadei, din zona de Vest a țării), surclasând astfel pescuitul industrial, turismul care sunt cele mai profitabile, după marijuana, în zonă (de fapt afacerile cu droguri și armament sunt cele mai profitabile industrii de pe mapamond).
Marijuana a depășit de mult stadiul de hobby al stereotipicei culturi hippie a anilor 60 , cultura și comerțul ilegal de marijuana , cel puțin in Columbia Britanică (BC) a devenit un gigant , o afacere de proporții numită , în subteranul economiei, "UNIUNEA".
Afacerea aduce profituri de aproximativ 7 miliarde de dolari canadieni anual, iar rădăciniile "Uniunii" se întind foarte departe afectând direct sau indirect multe areale sociale.
Majoritatea marijuanei din zona BC , 65 - 85 %, ajunge în SUA și drept urmare consecințele depășesc granițele comunității din acea zonă devenind o problemă internațională.
Acest documentar va răspune următoarelor întrebări:
De ce este marijuana ilegala?
Care sunt riscurile de sănătate la care ne expunem cu adevărat?
Funcționează prohibiția?
Ce s-ar întâmpla dacă ar fi taxată?
Din marijuana se obțin medicamente, hârtie, combustibil, îmbrăcăminte și textile diverse, hrană, etc ... oare ne scapă ceva aici?