Părerea criticului
Nu este filmul perfect, dar părţile bune le eclipsează pe cele rele. Mai mult, The Walk: Sfidează limitele îţi oferă cea mai spectaculoasă utilizare a tehnologiei 3D văzută vreodată la cinema. Noi am văzut filmul pe ecranul IMAX şi am picat în toate "capcanele" întinse de Robert Zemeckis pe ecran: ne-am ferit din calea obiectelor care picau "spre" noi şi am încercat să fugim de pe buza prăpastiei dintre resuscitatele turnuri gemene ale World Trade Center. Ce mai, recunoaştem, The Walk ne-a făcut să ne purtăm la cinema exact ca nişte copii!
Al doilea cel mai impresionat detaliu la The Walk este faptul că filmul te învăluie în aventura extraordinară a acrobatului (nu, nu vom folosi termenul de "funambul", pe care insistă atât de mult traducerea filmului) Philippe Petit, deşi ştii de la început cum se va termina aceasta. Timp de mai bine de patru decenii, spectaculoasa "plimbare" a lui Petit, interpretat aici de Joseph Gordon-Levitt, a fost prezentată drept "cel mai periculos act artistic" al secolului. Şi pe bună dreptate! La 400 de metri înălţime, fără niciun sistem de siguranţă, Petit înfruntă vidul, iar spectatorii împărtăşesc senzaţia, ajutaţi de aspectul 3D excelent al filmului.
Un voice over bizar de energic al lui Petit ne spune treptat povestea acrobatului şi cum dezvoltă el obsesia pentru magnifica plimbare. Zemeckis îl înconjoară pe Gordon-Levitt cu actori de limbă franceză, precum canadianca Charlotte Le Bon sau francezul Clément Sibony, amândoi văzuţi recent în The Hundred-Foot Journey, un alt film în care un interpret de limbă engleză se chinuie să-şi spună replicile cu accent franţuzesc. Ales pentru popularitatea sa, Gordon-Levitt se descurcă decent în rol, în ciuda unor nenaturale lentile de contact albastre şi a unei energii zgomotoase care te face să crezi că Petit se hrănea exclusiv cu energizante. Mai mult, scenariul insistă să explice de ce replicile filmului sunt în engleză. Evident, francezii, indiferent de profesia lor, ori vorbesc o engleză superb de fluentă, ori nu o vorbesc deloc...
În ciuda unor artificii deranjante şi a voice over-ului cvasiomniprezent, filmul te prinde treptat în captivanta anvergură a pregătirilor pentru "lovitura" lui Petit. Zemeckis parcurge îndelung arhitectura minimalistă a Turnurilor gemene (filmul este şi un omagiu celor două clădiri doborâte de atacul de la 11 septembrie) subliniind cât de nebunească este iniţiativa eroului. Un act anarhic, nebunesc, aproape suprauman care va oferi o nouă imagine new-yorkezilor despre mult hulitele, în epocă, edificii şi care reaminteşte faptul că da, universul ţine cu cei îndrăzneţi.
Dacă în primele două treimi ale lui The Walk îţi doreşti să ai o telecomandă care să-l facă pe Petit să vorbească mai lent şi mai încet, plimbarea oferă un extraordinar contrast: tăcerea, concentrarea, eleganţa sunt regine pe ecran, într-una din cele mai frumoase şi eficiente secvenţe văzute vreodată la cinema. Un moment magic, care îngheaţă timpul. Mai mult, un moment care dovedeşte că tehnologia 3D poate fi utilizată captivant şi nu doar pentru a creşte preţul biletului la cinema.
De văzut obligatoriu pe marele ecran, în condiţii cât mai bune.
Al doilea cel mai impresionat detaliu la The Walk este faptul că filmul te învăluie în aventura extraordinară a acrobatului (nu, nu vom folosi termenul de "funambul", pe care insistă atât de mult traducerea filmului) Philippe Petit, deşi ştii de la început cum se va termina aceasta. Timp de mai bine de patru decenii, spectaculoasa "plimbare" a lui Petit, interpretat aici de Joseph Gordon-Levitt, a fost prezentată drept "cel mai periculos act artistic" al secolului. Şi pe bună dreptate! La 400 de metri înălţime, fără niciun sistem de siguranţă, Petit înfruntă vidul, iar spectatorii împărtăşesc senzaţia, ajutaţi de aspectul 3D excelent al filmului.
Un voice over bizar de energic al lui Petit ne spune treptat povestea acrobatului şi cum dezvoltă el obsesia pentru magnifica plimbare. Zemeckis îl înconjoară pe Gordon-Levitt cu actori de limbă franceză, precum canadianca Charlotte Le Bon sau francezul Clément Sibony, amândoi văzuţi recent în The Hundred-Foot Journey, un alt film în care un interpret de limbă engleză se chinuie să-şi spună replicile cu accent franţuzesc. Ales pentru popularitatea sa, Gordon-Levitt se descurcă decent în rol, în ciuda unor nenaturale lentile de contact albastre şi a unei energii zgomotoase care te face să crezi că Petit se hrănea exclusiv cu energizante. Mai mult, scenariul insistă să explice de ce replicile filmului sunt în engleză. Evident, francezii, indiferent de profesia lor, ori vorbesc o engleză superb de fluentă, ori nu o vorbesc deloc...
În ciuda unor artificii deranjante şi a voice over-ului cvasiomniprezent, filmul te prinde treptat în captivanta anvergură a pregătirilor pentru "lovitura" lui Petit. Zemeckis parcurge îndelung arhitectura minimalistă a Turnurilor gemene (filmul este şi un omagiu celor două clădiri doborâte de atacul de la 11 septembrie) subliniind cât de nebunească este iniţiativa eroului. Un act anarhic, nebunesc, aproape suprauman care va oferi o nouă imagine new-yorkezilor despre mult hulitele, în epocă, edificii şi care reaminteşte faptul că da, universul ţine cu cei îndrăzneţi.
Dacă în primele două treimi ale lui The Walk îţi doreşti să ai o telecomandă care să-l facă pe Petit să vorbească mai lent şi mai încet, plimbarea oferă un extraordinar contrast: tăcerea, concentrarea, eleganţa sunt regine pe ecran, într-una din cele mai frumoase şi eficiente secvenţe văzute vreodată la cinema. Un moment magic, care îngheaţă timpul. Mai mult, un moment care dovedeşte că tehnologia 3D poate fi utilizată captivant şi nu doar pentru a creşte preţul biletului la cinema.
De văzut obligatoriu pe marele ecran, în condiţii cât mai bune.
