Sinopsis
Izolarea lui Adrian dă naștere unor fantezii: se imaginează rege al unei lumi subacvatice. Imaginația sa jucăușă, visătoare, îl distrage de la viața de zi cu zi, căci realitatea în care trăiește nu ar putea fi mai diferită. Unchiul cu depresie cronică și bunica epuizată de prea multă muncă nu înțeleg jocurile băiatului de zece ani. Mama l-a abandonat când era foarte mic și la școală este agresat. Chiar când se află că trei copii din vecini au dispărut, o nouă familie se mută alături. Adrian se împrietenește cu Nicole, fiica băiețoasă a vecinilor. Curând va crede că se află foarte aproape de rezolvarea misterului copiilor dispăruți.