Sinopsis

Câștigător al Premiului pentru Cel Mai Bun Scurtmetraj la Premiile Academiei Europene de Film, cel mai recent film al lui TERRY GILLIAM este "o comedie-aventură suprarealistă, sponsorizată de către producătorul italian de paste Garofalo, în care un băiețel are un vis despre o cină de coșmar, după ce e trimis la culcare de către părinții săi fără să fi mâncat. THE WHOLLY FAMILY este o fermecătoare călătorie onirică, felliniană, prin percepția sa asupra viselor și realității ca o experiență simultană și amintind de "Aventurile lui Alice în Țara Minunilor" al lui Lewis Carroll. Când Jake cade prin "gaură de iepure" într-o lume a fanteziei, el ia realitățile zilei trecute în visul său: senzația de foame, păpușile Pulcinella ce i-au plăcut atât de mult și supărarea pe părinții săi. Trezindu-se, băiatul aduce visele nopții trecute în realitate, îmbrăcând un costum de Pulcinella, astfel afișând în mod deschis rolul său de farsor. Totuși, farsorul e păcălit la rândul său; sfârșitul aduce o întorsătura suprarealistă a poveștii, dezvăluind semnificația scenelor bizare ale Nașterii Domnului și puterile magice ale bătrânului vânzător". (Diana Mereoiu)

"Banii care provin dintr-o sursă de genul ăsta [n.r. - sursă comercială], nu sunt cumva murdari, nu lucrezi sub presiune? Nu, nu a existat nicio presiune. Ce se întâmplă atunci când vezi un film și apare logoul "20th Century Fox" sau "Universal Pictures"? Aceea este o reclamă pentru "20th Century Fox" sau "Universal". Care e diferența dintre cele două situații? Diferența a fost că nimeni nu a intervenit." (TERRY GILLIAM)