The Winter Guest (1997)

Frumos...Cum crestem, fortati spre educatie si ulterior sa muncim in fiecare zi, uneori fara sa reusim sa creem impresia de fericire chiar daca ne tavalim pe jos de ras, cum ne indragostim, cum suferim cand pierdem ceva pretios si cum imbatranim cautand un gram din ceea ce ne facea fericiti in tinerete, mai ales atingerea unei alte persoane si suportul acesteia...Nu e un film comercial, dar e un poem despre viata...

Mişcător tandemul compus de două mari actriţe, mamă şi fiică...

Un foarte bun duet Phyllida Law - Emma Thompson, mamă și fiică și în viata reala, realizat în regia lui Alan Rickman, filmul de fată surprinde un crampei de viață, povestea fiind realistă, iar duritatea morții va aduce în prim plan mistuirile interioare ale supraviețuitorilor. Cu o atmosferă sumbră, chiar lugubră, ”The Winter Guest” creioneză mai multe personaje, prin perspectiva acestora de a interpreta, a simți moartea, fie prin bătrânele ce cu ironie participa detașat, fie prin suferința soției ce trebuie să ia frâiele vieții în mâini la decesul soțului.
Filmul cu siguranță nu este unul comercial, este mai degrabă o reflectie, într-o oarece manieră asemănând cu ”Nattvardsgästerna” lui Bergman, si cu filmele nordice ca ”Joulatarina”, dar care păstrează o doză de originalitate, de intensitate proprie.
În concluzie trebuie urmărit cu atentie, fără a trata superficial această alegorie despre viața, cu lucrurile ei importante, pentru care merită să traiești; totuși filmul are un ritm lent, chiar prea lent ar spune unii, însa acesta nu este un defect, ci contrar, ajută la pătrunderea în adancimea subiectului.