Părerea criticului
Printre atâtea filme care preferă să lase baltă dezvoltarea personajelor şi doar le aruncă în diverse confruntări doldora de efecte speciale, The Wolverine face notă discordantă: regizorul James Mangold preferă să exploreze psihicul supereroului şi, deşi nu lasă de izbelişte nici urmăririle sau încleştările de tot felul, filmul său se concentrează pe Logan, interpretat de acelaşi Hugh Jackman.
Lansat în România pe 26 iulie, The Wolverine se bazează pe aventurile japoneze ale supereroului: chemat la Tokyo în prezent pentru a-i spune adio lui Yashida, soldat pe care l-a salvat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi ajuns între timp un mare magnat, Logan se trezeşte prins în complicatele jocuri la putere din lumea politică şi economică japoneză. Clanul Yashida este dat peste cap de moartea liderului, dar şi de alegerea unui succesor de către acesta, a cărui identitate uimeşte pe toată lumea. Implicată în conflict este şi Mariko (Tao Okamoto), nepoata magnatului, pe care Logan va fi nevoit să o protejeze...
Evenimentele au loc imediat după acţiunea din X-Men: The Last Stand. Logan este bântuit de coşmaruri dominate de Jean Grey (aceeaşi Famke Janssen), iar James Mangold de-abia aşteaptă să exploreze drama supereroului, care acum priveşte fenomenala-i capacitate de vindecare mai degrabă ca pe un blestem decât ca pe o binecuvântare. Este un moment dificil pentru Logan şi, deşi aventurile sale japoneze şi siguranţa lui Mariko îi ocupă tot timpul, supereroul are suficiente ocazii să mediteze la statutul său de outsider şi la singurătatea ce-i umbreşte destinul.
Scenariştii au timp să se ocupe şi de personajele secundare, dar eşuează lamentabil la creionarea villain-ului. Problema lui The Wolverine este că începe atât de bine şi se sfârşeşte atât de rău din punctul de vedere al aşteptărilor spectatorului. Scenariul nu se opreşte nicio clipă să explice de ce "aia răii" se chinuie atât de mult să-l captureze pe erou, de parcă toţi ar trebui să fim familiarizaţi cu mini-seria de benzi desenate scrisă de Chris Claremont şi Frank Miller şi aflată la baza aventurilor din The Wolverine. Oricât de inspirat şi intens, filmul dezamăgeşte din cauza unui punct culminant haotic şi mult mai previzibil decât i-ar sta bine unui supererou atât de popular.
Efecte speciale sunt bine realizate, dar nu la fel putem spune şi despre 3D-ul premierei de vineri. Acesta nu a fost filmat, ci doar convertit la noul format, iar spectatorul va rămâne complet indiferent la efectele 3D. Mangold uimeşte, în schimb, cu o secvenţă de luptă pe acoperişul unui shinkansen, trenul japonez de mare viteză ce goneşte cu mai bine de 400 de kilometri la oră, dar şi cu scene ce profită de pitorescul Japoniei.
După genericul de final urmează o ultimă secvenţă ce reprezintă o reîntâlnire cu două extraordinar de populare personaje din universul X-Men. Este clar că se face legătura cu aşteptatul X-Men: Days of Future Past, ce va fi lansat la anul la începutul lunii mai.
Lansat în România pe 26 iulie, The Wolverine se bazează pe aventurile japoneze ale supereroului: chemat la Tokyo în prezent pentru a-i spune adio lui Yashida, soldat pe care l-a salvat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi ajuns între timp un mare magnat, Logan se trezeşte prins în complicatele jocuri la putere din lumea politică şi economică japoneză. Clanul Yashida este dat peste cap de moartea liderului, dar şi de alegerea unui succesor de către acesta, a cărui identitate uimeşte pe toată lumea. Implicată în conflict este şi Mariko (Tao Okamoto), nepoata magnatului, pe care Logan va fi nevoit să o protejeze...
Evenimentele au loc imediat după acţiunea din X-Men: The Last Stand. Logan este bântuit de coşmaruri dominate de Jean Grey (aceeaşi Famke Janssen), iar James Mangold de-abia aşteaptă să exploreze drama supereroului, care acum priveşte fenomenala-i capacitate de vindecare mai degrabă ca pe un blestem decât ca pe o binecuvântare. Este un moment dificil pentru Logan şi, deşi aventurile sale japoneze şi siguranţa lui Mariko îi ocupă tot timpul, supereroul are suficiente ocazii să mediteze la statutul său de outsider şi la singurătatea ce-i umbreşte destinul.
Scenariştii au timp să se ocupe şi de personajele secundare, dar eşuează lamentabil la creionarea villain-ului. Problema lui The Wolverine este că începe atât de bine şi se sfârşeşte atât de rău din punctul de vedere al aşteptărilor spectatorului. Scenariul nu se opreşte nicio clipă să explice de ce "aia răii" se chinuie atât de mult să-l captureze pe erou, de parcă toţi ar trebui să fim familiarizaţi cu mini-seria de benzi desenate scrisă de Chris Claremont şi Frank Miller şi aflată la baza aventurilor din The Wolverine. Oricât de inspirat şi intens, filmul dezamăgeşte din cauza unui punct culminant haotic şi mult mai previzibil decât i-ar sta bine unui supererou atât de popular.
Efecte speciale sunt bine realizate, dar nu la fel putem spune şi despre 3D-ul premierei de vineri. Acesta nu a fost filmat, ci doar convertit la noul format, iar spectatorul va rămâne complet indiferent la efectele 3D. Mangold uimeşte, în schimb, cu o secvenţă de luptă pe acoperişul unui shinkansen, trenul japonez de mare viteză ce goneşte cu mai bine de 400 de kilometri la oră, dar şi cu scene ce profită de pitorescul Japoniei.
După genericul de final urmează o ultimă secvenţă ce reprezintă o reîntâlnire cu două extraordinar de populare personaje din universul X-Men. Este clar că se face legătura cu aşteptatul X-Men: Days of Future Past, ce va fi lansat la anul la începutul lunii mai.
