Sinopsis

Tânărul avocat Arthur Kipps își lasă fiul la Londra pentru a pleca înr-un sat izolat să rezolve problemele juridice legate de moștenirea răposatei Alice Dabrow. Ajuns acolo, descoperă că o serie de accidente și sinucideri inexplicabile i-au obligat pe locuitori să-și închidă copiii în case, pentru a-i proteja împotriva unui inamic invizibil.

În noaptea pe care o petrece de unul singur în casa defunctei, Arthur aude țipetele unui copil care se îneacă și vede șiruri de copii cu figuri descompuse care mărșăluiesc apatici. În curând, el va descoperi că aceștia au în comun aceeași dată a morții, dar și același criminal.
Fantoma unei femei disprețuite de întreaga comunitate pentru că nu a fost în stare să-și salveze fiul, Nathaniel, ia o formă cu adevărat înfricoșătoare. Oamenii îi spun Femeia în Negru. Un văl îi acoperă fața, ascunzând vederii orificiile unde odinioară se aflau ochii, mîncați acum de animale necrofage, iar blestemul ei ascunde un secret și mai întunecat: de căte ori își face apariția, moare un copil.

Înfruntând ostilitatea localnicilor, Arthur scoate scheletul lui Nathaniel și îl îngroapă alături de mama lui, sperând ca astfel diabolicul spirit să-și găsească, în sfârșit, liniștea. Dar, printr-o întorsătură crudă a soartei, Femeia în Negru își întoarce acum ghearele împotriva fiului lui Arthur. Pentru a scăpa de o soartă mai cruntă decât moartea, Arthur trebuie să sacrifice tot ce îi e drag pentru a-și salva copilul.