Sinopsis

Adaptarea celui de-al doilea volum al romanului lui Gerald N. Lund, vândut în aproximativ 2 miloane de exemplare, „The Work and The Glory”. Filmul arată unul dintre cele mai importante momente din istoria Americii. În luna noiembrie a anului 1833, statul Missouri a trecut cu vederea faptul că sute de băștinași au fost agresați și forțați să-și părăsească casele în mijlocul nopții. În același timp un tănâr ce are o viziune divină conduce poporul său în lupta împotriva agresorului, un anti-erou cu trecut dubios. „The Work and The Glory: American Zion” este povestea fictivă a familiei Steed care totodată arată și timpurile deplasării Mormonilor spre vestul Americii. Deși familia Steeds are părerile despre noua ideologie în formare împărțite, toți membrii ei încearcă să rămână împreună în momentul în care puterea convingerilor și relațiilor între ei este supusă unei probe dure. Un film pătrunzător despre credința care a condus un popor persecutat dincolo de Missouri este în același timp una dintre cele mai mișcătoare dar și uitate povești din istoria Americii. Este istoria poporului care luptă curajos pentru ca drepturile sale, făgăduite de o țară încă tânără, să fie respectate. „The Work and The Glory: American Zion” arată pasiunea din spatele mișcării care a provocat cea mai mare migrație cât și colonizare a vestului Americii: viziunea Pământului Făgăduinței american.