Părerea criticului
Ovationat la Venetia, The Wrestler este mai mult Mickey Rourke si mai putin Darren Aronofsky. Conventional si sumbru, filmul impresioneaza numai prin interpretarea excelenta a lui Rourke, in rolul unui wrestler profesionist care moare, dar nu se preda. La propriu...
O adevarata legenda in urma cu 20 de ani, Randy "The Ram" Robinson rezista inca, sontac-sontac, in lumea wrestling-ului. Autografele platite cu opt dolari si figurinele cu the Ram cel de odinioara ii aduc suficiente resurse financiare, chiar daca luptatorul mai uita din cand in cand sa plateasca chiria rulotei in care traieste.
Lumea lui Randy e mica, iar legaturile cu ea precare. Luptatorul se invarte intr-un mic cerc de wrestler-i, de sali de sport obscure, de baruri unde stripteuse trecute de prima tinerete incearca, fara succes, sa-si excite clientii. Rulota, in care joaca jocuri video antice cu pustii din cartier, si masina sunt alte parti importante din universul lui, care se clatina in momentul cand sufera un atac de cord. Existenta monotona a lui Ram, marcata de triste sesiuni de autografe si obositoare sedinte la sala de forta, e data peste cap de cicatricea de zece centimetri lungime aparuta dupa operatia de by-pass. Brusc constient ca viata inseamna mai mult decat gantere si prize, Randy se apropie de stripteuza lui preferata, Cassidy (Marisa Tomei), si incearca sa reia legatura cu fiica lui de care pana nu demult nici nu voia sa auda, Stephanie (Rachel Evan Wood, excelenta).
Dar rand pe rand aceste legaturi se rup, ca trapele dintr-un labirint care nu-ti mai lasa decat o cale de iesire. Iar iesirea se vrea glorioasa: o ultima confruntare cu legendarul sau oponent din ring, Ayatollah-ul.
In filmul lui Aronofsky de aur nu este decat Mickey Rourke, de parca regizorul (ajutat de directoarea de imagine Maryse Alberti, care parca te arunca intr-un film al fratilor Dardenne) ar fi urmarit dinadins o montura simpla, lipsita de stralucire, al carei rost era doar sa-si puna in valoare giuvaerul. Prezent aproape in fiecare scena, cu un monolog extraordinar si momente de un umor trist, Rourke este fiecare bucatica din The Wrestler. Ca se joaca pe sine, este cu totul alta poveste...
Cu un subiect nepopular in Romania (si de fapt oriunde in afara Statelor Unite), The Wrestler nu revolutioneaza genul sportivului care intra in ring pentru o ultima confruntare (de obicei aici sunt preferati pugilistii, gimnastii, patinatorii), fiind un film atat de conventional, incat, iata, Wim Wenders a explicat Leul de Aur primit de Aronofsky prin interpretarea stralucita a lui Mickey Rourke. Un compromis nefericit, caci acesta ar fi meritat un premiu personal, o Coppa Volpi care sa-i aduca aminte de cei 15 ani dinaintea lui Sin City, petrecuti departe de film. Asa, compromisul ii frustreaza si pe regizor si pe actor.
Obligatoriu de vazut pentru performanta lui Rourke, The Wrestler o sa-i faca pe multi sa intoarca privirea. Super-realist in ceea ce priveste violenta din ring, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Aronofsky nu glamourizeaza absolut nimic din aceasta lume dura. Vezi totul, de la trucurile care fac wrestling-ul una dintre cele mai dure forme de entertaining, pana la sumbra lume lipsita de speranta a gloriilor de odinioara, trupuri ce se darama sub greutatea pumnilor primiti cu ani in urma. Este doar meritul lui Rourke faptul ca decaderea din The Wrestler devine un comentariu universal, despre cei ce imbatranesc si se sting incetul cu incetul.
O adevarata legenda in urma cu 20 de ani, Randy "The Ram" Robinson rezista inca, sontac-sontac, in lumea wrestling-ului. Autografele platite cu opt dolari si figurinele cu the Ram cel de odinioara ii aduc suficiente resurse financiare, chiar daca luptatorul mai uita din cand in cand sa plateasca chiria rulotei in care traieste.
Lumea lui Randy e mica, iar legaturile cu ea precare. Luptatorul se invarte intr-un mic cerc de wrestler-i, de sali de sport obscure, de baruri unde stripteuse trecute de prima tinerete incearca, fara succes, sa-si excite clientii. Rulota, in care joaca jocuri video antice cu pustii din cartier, si masina sunt alte parti importante din universul lui, care se clatina in momentul cand sufera un atac de cord. Existenta monotona a lui Ram, marcata de triste sesiuni de autografe si obositoare sedinte la sala de forta, e data peste cap de cicatricea de zece centimetri lungime aparuta dupa operatia de by-pass. Brusc constient ca viata inseamna mai mult decat gantere si prize, Randy se apropie de stripteuza lui preferata, Cassidy (Marisa Tomei), si incearca sa reia legatura cu fiica lui de care pana nu demult nici nu voia sa auda, Stephanie (Rachel Evan Wood, excelenta).
Dar rand pe rand aceste legaturi se rup, ca trapele dintr-un labirint care nu-ti mai lasa decat o cale de iesire. Iar iesirea se vrea glorioasa: o ultima confruntare cu legendarul sau oponent din ring, Ayatollah-ul.
In filmul lui Aronofsky de aur nu este decat Mickey Rourke, de parca regizorul (ajutat de directoarea de imagine Maryse Alberti, care parca te arunca intr-un film al fratilor Dardenne) ar fi urmarit dinadins o montura simpla, lipsita de stralucire, al carei rost era doar sa-si puna in valoare giuvaerul. Prezent aproape in fiecare scena, cu un monolog extraordinar si momente de un umor trist, Rourke este fiecare bucatica din The Wrestler. Ca se joaca pe sine, este cu totul alta poveste...
Cu un subiect nepopular in Romania (si de fapt oriunde in afara Statelor Unite), The Wrestler nu revolutioneaza genul sportivului care intra in ring pentru o ultima confruntare (de obicei aici sunt preferati pugilistii, gimnastii, patinatorii), fiind un film atat de conventional, incat, iata, Wim Wenders a explicat Leul de Aur primit de Aronofsky prin interpretarea stralucita a lui Mickey Rourke. Un compromis nefericit, caci acesta ar fi meritat un premiu personal, o Coppa Volpi care sa-i aduca aminte de cei 15 ani dinaintea lui Sin City, petrecuti departe de film. Asa, compromisul ii frustreaza si pe regizor si pe actor.
Obligatoriu de vazut pentru performanta lui Rourke, The Wrestler o sa-i faca pe multi sa intoarca privirea. Super-realist in ceea ce priveste violenta din ring, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Aronofsky nu glamourizeaza absolut nimic din aceasta lume dura. Vezi totul, de la trucurile care fac wrestling-ul una dintre cele mai dure forme de entertaining, pana la sumbra lume lipsita de speranta a gloriilor de odinioara, trupuri ce se darama sub greutatea pumnilor primiti cu ani in urma. Este doar meritul lui Rourke faptul ca decaderea din The Wrestler devine un comentariu universal, despre cei ce imbatranesc si se sting incetul cu incetul.
