Comentarii Comentează
  • Smrs
    pe 28 Iulie 2022 03:59
    Poate că la un moment dat acest tip de suspans a fost regele neîncoronat, dar astăzi nu este decât o poveste simplă, predictibilă chiar și în viața reală - dacă tot e făcut după un caz real, subliniind adevărate lacune ale justiției din acele vremuri. Filmul însă, nu atinge deloc acel punct culminant care să te țină cu sufletul la gură. Din păcate, românul nu se poate depărta de jugul acesta al brandului și faptul că e făcut de Hitchcock îi extaziază prea mult pe unii, judecându-l cu plus, fără să merite. Din punctul meu de vedere, cumva asemănător ca temă, e mult sub Runaway Jury - care e notat mai slab. 7..
  • sabinalin
    pe 07 Septembrie 2020 15:41
    Alfred Hitchcock ne avertizeaza inca de la inceput ca, in ciuda faptului ca are la activ mai multe filme de suspans, acesta va fi unul deosebit pentru ca avem de-a face cu o poveste in intregime adevarata careia nu i-a schimbat nici macar o virgula. Nu se poate spune ca, vazand filmul la aproape sase decenii si jumatate de la premiera, ar fi vorba de una dintre capodoperele lui Hitch insa pelicula nu poate fi acuzata in nici un caz de lipsa de valoare, gheara leului se simte, sunt cateva miscari de camera memorabile menite sa faca istorie in cinematografie. Foarte placuta reintalnirea cu Henry Fonda, actor emblematic al Hollywoodului din perioada de glorie, tatal lui Peter si Jane, inca n-am vazut Pe lacul auriu, filmul ce i-a adus in sfarsit premiul Oscar, cred insa ca in curand se va intampla...
  • Dragos.87
    pe 11 Decembrie 2018 23:06
    Este o nouă realizare de excepție a maestrului suspansului..Filmul are un ritm bun și te tine cu sufletul la gură până la final...merită văzut!
  • NuGaseamNumeLiber
    pe 12 Martie 2018 19:56
    Capodoperă!:) Un film tulburător, mai ales că este o poveste reală, parcă am văzut transpunerea Procesului lui Kafka pe străzile New York-ului. Ar trebui să dea oricui de gândit, mai ales celor care simt plăcerea de a vedea oameni încătușați la televizor. :)
  • cezarika21
    pe 04 Septembrie 2016 15:58
    Întorcându-se acasă seara, muzicianul new-york-ez Manny Balestrero (Henry Fonda), un om nevoiaș cu doi copii mici, este săltat de pe stradă de poliție și dus la secție, unde este recunoscut de câțiva martori ca autor al unor jafuri armate petrecute în ultimul an. Se emite rapid un mandat de arestare, iar lumea întreagă pare că se prăbușește peste un om nevoit să demonstreze că este nevinovat, victimă a unei confuzii. Nu e o poveste absurdă a lui Kafka, ci un incident real petrecut în 1952 la New York.

    Nicio întâmplare ficțională, oricât de bine ticluită ar fi, nu poate fi atât de tulburătoare sufletește precum este o întâmplare adevărată. Cazul real al lui Christopher Emmanuel Balestrero, arestat pentru jaf armat pe baza mărturiilor unor persoane care l-au confundat cu adevăratul făptaș, dovedește cu prisosință că viața întrece orice ficțiune. Este poate singurul caz în care cineastul Alfred Hitchcock a ecranizat o întâmplare adevărată, exact așa cum s-a petrecut.

    Povestea tulbură profund spectatorii prin realismul ei dur, ca și interpretările solide ale lui Henry Fonda și Vera Miles (interpreții soților Balestrero). Tema omului nevinovat urmărit de autorități revine din nou în atenția lui Hitchcock, dar de această dată omul nu mai fuge ca în ”The 39 Steps”, ”Spellbound” sau ”North by Northwest”, ci este prins în menghina unei justiții oarbe și nemiloase care tinde să-l strivească. Imaginile realiste impregnate de o aromă noir sugerează că acest tip de coșmar i se poate întâmpla oricui.

    Cineastul insistă asupra detaliilor, prezentând în tonuri sumbre amprentarea, încarcerarea și transportul deținuților,precum și spaima strecurată în sufletul omului de ideea prăbușirii propriei vieți. Spre deosebire de thriller-urile sale cu acțiune rapidă și plină de suspans, ”The Wrong Man” este un film atipic, deosebit de lent, care evocă teroarea cosmică nevăzută ce apasă omul: neputința sa de a fi stăpânul propriei vieți. Filmul a fost subapreciat pe nedrept de critici care l-au judecat superficial doar prin prisma caracterului documentar pronunțat al poveștii.
  • Iulidesprefilme
    pe 18 Iunie 2013 18:38
    Maestrul suspansului alege ca subiect un om pe nedrept acuzat într-un film bazat pe evenimente reale...
  • cosmin_kedii
    pe 06 Mai 2013 18:56
    Un mare film de Hitchcock. Povestea unui muzician care locuiește împreună cu familia sa, din păcate, acesta este acuzat de o crimă pe care nu a comis-o
  • CRISTIAN_FLORIN
    pe 19 August 2012 20:39
    Un film realizat de catre marele Alfred Hitchcock, inspirat dupa fapte reale. Un om pe nume Manny Balestrero > Henry Fonda, este banuit, acuzat si condamnat pe nedrept pentru o serie de infractiuni pe care nu el le comisese. El era un om bun, linistit si cinstit, avea o sotie devotata si iubitoare si doi copii. Isi castiga existenta in modul cel mai cinstit avand si o slujba extrem de onorabila fiind si instrumentist in cadrul unei formatii care canta intr-un mare local din oras. Pe parcurs din pacate el a trebuit sa plateasca un greu tribut pentru a-si putea dovedi nevinovatia mai ales ca si victimele adevaratului infractor depuneau diverse marturii impotriva lui in modul cel mai nejustificat. Iata ca pana si oamenii complect nevinovati, victimele dupa cum spuneam au ajuns sa fie cu mult mai vinovate decat insusi Manny Balestrero ! Fara indoiala ca acest film merita din plin toate superlativele si calificativele.
  • kakapo
    pe 20 Noiembrie 2011 08:28
    ...un film marca Alfred Hitchcock, plin de suspans, ce-l evidentiaza inca o data pe marele Henry Fonda interpretand rolul lui Manny, un cantaret intr-un bar...