The Zone of Interest (2023)

Bun filmul. Intersant mod de abordare a unei așa teme. Personajele chiar au fost reale. La o masa ovala chiar s a făcut prezenta Comandanților de lagăre.

Am citit vreo doua sau trei comentarii foarte bune cu privire la acest film și modul inedit în care regizorul încearcă și reușește sa construiască un contrast incredibil între ororile din teribilul lagăr nazist (pe care regizorul doar ne lasă să la ni le închipuim), și viata asa zis normală ale teribilului calau, care pescuiește, se plimbă cu barca, ori fac alte activități specifice unei familii cu resurse materiale, care-și crește copiii, socializează, au probleme cotidiene, șamd.
Uniii colegi, mult mai pricepuți, au descris mult mai inspirat atmosfera excepțională creata de regizorul filmului si motivele pentru un astfel de film nu trebuie ratat.
PS : nu se bate nimeni, nu se împușcă, nu este sex, glume, șamd. Săriți peste film, ca să nu va dezamăgească dacă va plac genul asta, și nici nu veți fi nevoiți să dați nota 5 filmului, comentând că v-ați plictisit sau că nu are acțiune. E despre altceva ce nu are legătură cu telenovelele sau filmele cu karate

Beciul respectiv, "camera de gazare", asa cum este el prezentat la sfarsitul filmului, cu cele doua femei de serviciu care sterg de praf instalatiile, reprezinta un decor, reconstruit de sovietici dupa 1947.
Cladirea respectiva a fost pe rand:
1.- depozit de munitie inca din perioada Imperiala, pana dupa 1917
2.- morga si crematoriu, instalate impreuna cu o mica sala de autopsie hol si vestiar, ca anexa a Spitalului de vis-a-vis, din 1941.
3.- adapost antiaerian dupa 1943 - atunci s-au demontat cuptoarele si s-au depozitat undeva intr-o magazie. Spatiul respectiv s-a reconfigurat, s-au zidit cativa pereti interiori, ca sicane pentru a atenua unda de soc
in caz de bombardament.
4.- "Camera de gazare", amennajata in scopuri muzeale, din 1947. Atunci s-au reinstalat cele doua cuptoare, s-au practicat ferestre in tavan, "prin care se introducea Cyclone B", s-au demolat pereti interiori
iar decorul respectiv a capatat aspect de "camera de gazare".

Am vazut multe filme pe tema razboiului si a lagarelor dar mai nereusit ca asta nu am intalnit. Este un film greoi ,apasator ,deprimant sumbru ,iar sfarsitul este abrupt dar capata un sens. Nu mi.a placut nici ideea cu copii care.si traiau copilaria in acea atmosfera odioasa ,parand ca nici nu observa ce se intampla in jurul lor ....ciudat
.. .ptr mine e clar ca nu se mai fac filme bune. Pai nici nu poti compara cu Pianistul sau Lista lui Scindler sau altele . In fine vedeti-l daca sunteti curiosi ....eu l.am vazut ca urmare a nominaluzarii ptr Oscar. Interpretarea actoriceasca este buna ,cat si costumele si decorurile.

Destul de interesantă ideea filmului.Dar mi-ar fi plăcut ca regizorul acestui film să creeze sau să intre mai adânc în povestea cu Holocaustul.Nu doar să prezinte activitatea personalului care se ocupă de acest muzeu.Dealtfel această rutină și aceste imagini cu acele locuri le-am văzut chiar pe viu întrucât chiar am avut ocazia chiar să ajung să le vizitez(cine are șansa chiar recomand să facă la fel).Deci am avut un fel de Deja Vu....Dealtfel țin să precizez că această istorie a Holocaustului ne este de atâta timp băgată pe gât cum că doar "evreii"ar fi suferit.Nimic mai fals..Au suferit și un număr considerabil de polonezi,slovaci,țigani,alte etnii ,prizonieri de război din alte țări și chiar unii dintre contestatarii regimului nazist chiar din interiorul Germaniei de atunci.

Un film interesant dar care nu aduce nimic nou printre zecile de filme despre ororile naziste. Impresionat sfârșitul filmului cu acele femei ștergând vitrinele in Muzeul Holocaustului. Cred că trebuie să ai nervi de otel că sa lucrezi acolo zi de zi. După câte am citit despre ororile petrecute, după câte filme documentare am vizionat nici nu mi-aș dori sa vad acel muzeu. Filmul e totuși supraevaluat.

Un film inteligent, original. Perfecție tehnică. Filmează cotidianul în viscerele răului. Culisele mânjite cu indiferența umană. Iată cum poate accepta omul inacceptabilul. Un uruit continuu, angoasant, obsesiv. O scufundare clinică într-o rană deschisă.

extraordinar ce film au putut face doar din sunet si cateva imagini sugestive. nici nu trebuie sa-ti spuna ca e lagarul vizavi, sunt suficiente cateva cadre cu un cos de fum, un cer rosu apocaliptic, o femeie care se grabeste dezgustata sa inchida ferestrele si niste urlete usoare in timp ce-ti arata niste cadre cu flori colorate, vesele. mi-a atras atentia inca de la sinopsis, mi s-a parut o idee foarte interesanta de film, iar filmul nu dezamageste absolut deloc. o atmosfera grea, cenusie, chiar usor infricosatoare. Filmul asta merita macar Oscarul pentru sonor.

Uită-te înainte, chiar dacă știi despre ce este vorba, la câteva imagini despre ororile de la Auschwitz și vei realiza ca acesta este cu adevărat un film mai de groază și mai înspăimântător decât multe filme din categorie, pentru că au fost și sunt oameni care trăiesc, la fel ca personajele de aici (de altfel reale), fără nici cea mai mică urmă de umanitate. Rudolf Hoss a fost catalogat, de psihiatri de la aceea vreme, ca lipsit de empatie și execuția și-a acceptat-o cu nonșalanța unui psihopat (la cererea polonezilor chiar și-a scris memoriile în care nu se regăsesc nici cele mai mici regrete). Filmul este foarte bine făcut din toate punctele de vedere, dar mai ales prin realizarea personajelor, care par normale dar...

,,Evreii erau obligati sa se dezbrace langa buncar dupa ce li se spunea ca intra in camere ( cum erau numite) pentru a fi despaducheati. Toate camerele, erau cinci, erau umplute in acelasi timp, apoi usile rezistente la gaz erau inchise cu suruburi iar continutul canistrelor cu gaz era eliminat in camere prin niste orificii speciale. Dupa jumatate de ora usile erau deschise ( fiecare camera avea cate doua usi), cadavrele erau scoase si duse la gropi in niste mici vagoane care mergeau pe sine. Hainele victimelor erau duse cu camionul la depozitul de sortare. Intreaga operatiune, incusiv ajutorul acordat in timpul dezbracarii, umplerea si apoi golirea buncarului, inlaturarea cadavrelor precum si pregatirea si umplerea gropilor comune, era efectuata de membrii unui detasament special de evrei care erau cazati separat si care, conform ordinelor lui Eichmann, erau ei insisi lichidati dupa fiecare actiune,,.

Fragmentul de mai sus face parte din volumul ,,Comandant la Auschwitz,, , autobiografia scrisa de Rudolf Hoss publicata si la noi in urma cu un an si jumatate la editura Omnium. O carte de un cinism de-a dreptul infricosator, o descriere rece si detasata a mecanismelor unui rau absolut. Nu vedem in film scene de tipul celor de mai sus. Dar nici nu e nevoie. Pentru ca regizorul Jonathan Glazer a considerat ca e suficienta tensiunea care pluteste permanent in aer, ca e de ajuns sa sugereze teroarea suprema care sufoca un loc care ar trebui sa fie de-a dreptul paradisiac. Rudolf si Hedwig Hoss. Doi monstri cu chip de om. Pentru ca nu numai el a fost un monstru. Nici ea nu e mai prejos in ciuda faptului ca nu a participat in mod direct la infaptuirea abominabilelor crime. E interesant de citit ce s-a intamplat dupa sfarsitul razboiului. Pentru ca acesta e meritul principal al unui astfel de film obligatoriu de vazut: sa te trimita sa cauti, sa te informezi. Pentru a nu uita si a nu mai repeta si altadata greselile majore. Chiar daca, s-a demonstrat de-a lungul timpului, oamenii nu sunt capabili sa invete din marile erori ale istoriei. Istorie care, fatalmente, are tendinta sa se repete.

O porcarie odioasa. singurele momente emotionante sunt cele cu scenele din zilele noastre cu hainele si incaltamintea ramasa de la cei omorati cu monstruozitate acolo. in rest o idiotenie - nu arata decat nepasarea si lipsa totala a celei mai mici umbre de empatie ale unor personaje grotesti fata de alte fiinte umane. nu stiu cum a putut lua premii acest film. imi venea sa ies din sala dupa prima jumatate de ora , dar deranjam alti spectatori. tot am asteptat momentele memorabile care nu au aparut. mai bine adormeam la film, eram mai castigat. :) singurul lucru amuzant era tunsoarea personajului principal specifica ciudatenilor din zilele noastre, nicidecum contemporana cu acele timpuri.

Sumbru si cinic . Sau altfel spus, limita dezumanizarii este la o distanta de un gard.

Un film dificil de urmărit, foarte emoțional, precum o vizită într-un trecut greu de înțeles și acceptat. O reconstituire excepțional structurată și sugestivă a vieții cotidiene în preajma infernului. Imaginile sunt complexe, iar privitorului îi este permanent solicitată atenția la nenumăratele detalii.
Sunetul - apăsător și greu de uitat; un potpuriu realist al suferinței și nepăsării, care te bântuie mult timp după sfârșitul filmului.
Cele două personaje principale (interpretate strălucit de Sandra Hüller și Christian Friedel) sunt urmărite prin filmări cu camere fixe, precum webcam-uri ale istoriei, ce surprind cu candoare banalitatea răului și ușurința cu care este perceput și acceptat.

Nu sunt un geniu al pronosticurilor dar citind despre ce subiect trateaza am zis ca sigur e abonat la premii.Bafta a fost, urmeaza Oscar.
Altfel, nu ma intereseaza.Nu
u consider ca ar avea ceva special.

Un film bun. Istoria se repeta. The Zone of interest is actually nowadays...

Nu va pierdeti timpul cu asa ceva. Si o animatie este mai buna decat acest film facut doar pentru a gadila orgoliul unora (Oscar).

Nu este nimic horror sau special cu acest film (cum menționau multe review-uri din afară). Nu arată nimic din interiorul lagărului de concentrare. Majoritatea filmului este filmat în casa/curtea familiei Hoss situată lângă lagărul Auschwitz și dorește să portretizeze ipocrizia/nepăsarea/sfidarea/lăcomia familiei Hoss față de "vecinii lor". Dar cam atât. Nimic deosebit la sunet sau ca imagini.

Puteți viziona orice documentar și veți fi mult mai atras + câștigat ca informații obținute.

Cu siguranță nu pot recomanda vizionarea acestui film la cinematograf (deși am o toleranță mare în cazul filmelor slabe). De evitat, 100% e over-rated.

Un film care impresioneaza prin portretizarea personajelor, care se straduiesc sa-si construiasca o viata idilica, netinand cont de ceea ce se intampla in proximitatea lor. In film nu se vede un love story, intre cei doi soti, ci viata lor surprinde prin detasarea emotionala si mecanicitatea sa.