Spoilere
Shelly (Daphne Zuniga - mai vechea cunostinta din Melrose Place, cu acelasi joc plat, sters, dar cu o frumusete aproape intacta) se intoarce in casa parinteasca pentru o reuniune de familie. Prezenti la reintalnire sunt parintii ei si fiul femeii impreuna cu iubita lui. Locul feeric, ca o carte postala, imbie la distractie, vacanta, fericire, mai ales pentru cei doi tineri indragostiti. Doar ca pentru Shelly locul e bantuit de amintiri, de lucruri ramase nerostite, regrete - un bagaj sau mai degraba o povara purtata in tacere de ani de zile, dintr-o copilarie si o adolescenta traita alaturi de un tata care nu stie sa-si arate sentimentele si un frate care se autodistruge incet, cu buna-stiinta sub ochii familiei. Pierderea fratelui e resimtita acut, chiar daca au trecut decenii de atunci. Femeia a uitat sa mai rada, consumata de o vina pe care si-o atribuie inconstient. La fel si parintii, si mai ales tatal. Au asistat neputinciosi zi de zi cum fiul, fratele lui Shelly, si-a distrus viitorul, viata, si asta e suficient sa-i faca sa se simta vinovati. Puteau sa-l salveze ? Poate in ziua aceea, dar nu in urmatoarea, sau in urmatoarea... Fiul (frate, unchi), desi absent, e personajul principal. Cuvintelor li se atribuie o greutate covarsitoare, mai ales cand sunt cuvinte care ar fi trebuit rostite cu ani in urma. Atunci ar fi facut diferenta, acum sunt incercari tardive, dar nu ramase fara ecou, de tamaduire. Intr-un fel, mi-a adus aminte de On Golden Pond, o incercare asa, pe ultima suta de metri, de a repara relatia tata-fiica. Are si iertarea rolul ei, sa-i ierti pe altii, sa te ierti pe tine, sa faci pace cu trecutul... Atmosfera trista, apasatoare.
Shelly (Daphne Zuniga - mai vechea cunostinta din Melrose Place, cu acelasi joc plat, sters, dar cu o frumusete aproape intacta) se intoarce in casa parinteasca pentru o reuniune de familie. Prezenti la reintalnire sunt parintii ei si fiul femeii impreuna cu iubita lui. Locul feeric, ca o carte postala, imbie la distractie, vacanta, fericire, mai ales pentru cei doi tineri indragostiti. Doar ca pentru Shelly locul e bantuit de amintiri, de lucruri ramase nerostite, regrete - un bagaj sau mai degraba o povara purtata in tacere de ani de zile, dintr-o copilarie si o adolescenta traita alaturi de un tata care nu stie sa-si arate sentimentele si un frate care se autodistruge incet, cu buna-stiinta sub ochii familiei. Pierderea fratelui e resimtita acut, chiar daca au trecut decenii de atunci. Femeia a uitat sa mai rada, consumata de o vina pe care si-o atribuie inconstient. La fel si parintii, si mai ales tatal. Au asistat neputinciosi zi de zi cum fiul, fratele lui Shelly, si-a distrus viitorul, viata, si asta e suficient sa-i faca sa se simta vinovati. Puteau sa-l salveze ? Poate in ziua aceea, dar nu in urmatoarea, sau in urmatoarea... Fiul (frate, unchi), desi absent, e personajul principal. Cuvintelor li se atribuie o greutate covarsitoare, mai ales cand sunt cuvinte care ar fi trebuit rostite cu ani in urma. Atunci ar fi facut diferenta, acum sunt incercari tardive, dar nu ramase fara ecou, de tamaduire. Intr-un fel, mi-a adus aminte de On Golden Pond, o incercare asa, pe ultima suta de metri, de a repara relatia tata-fiica. Are si iertarea rolul ei, sa-i ierti pe altii, sa te ierti pe tine, sa faci pace cu trecutul... Atmosfera trista, apasatoare.