Părerea criticului
Pentru cei care cred în continuare că Bollywood-ul încă produce pe bandă rulantă drame lacrimogene, Tigrul: Misiune de salvare va fi cu siguranţă o surpriză. Este un film de acţiune realizat după tipicul american, cu agenţi secreţi gata de orice pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, dar şi cu o perspectivă cât se poate de neamericană asupra terorismului şi a păcii mondiale. Doldora de acţiune, cu o serie de momente comice şi un strop de romantism, Tigrul ar putea să-ţi demonteze prejudecăţile legate de cinema-ul bollywoodian.
Evenimentele din film sunt inspirate de un act terorist din 2014, când organizaţia ISIS a răpit zeci de infirmiere indiene aflate în oraşul irakian Mosul. Scenariul mută povestea în Siria, unde acţiunile liderului terorist Abu Usman (iranianul Sajjad Delafrooz) provoacă haos în regiune. Când Usman îşi face cartierul general într-un spital, unde sechestrează 25 de infirmiere indiene şi 15 pakistaneze, serviciile secrete din cele două ţări aflate în conflict sunt gata de orice pentru a le salva. Dinspre partea indiană, soluţia este cât se poate de clară: rechemarea la datorie a Tigrului (Salman Khan), cel mai eficient agent secret indian, acum retras din activitate.
Tigrul: Misiune de salvare foloseşte elemente familiare genului de acţiune şi aruncă pe ecran, fără să se zgârcească, efecte speciale, cascadorii, urmăriri cu maşinile, explozii şi rafale de gloanţe, astfel încât nici nu-i simţi generoasa durată de 158 de minute. Da, scenariului i-ar fi prins bine să fie mai scurt, dar Tigrul are parte de suficiente aventuri pentru ca publicul să nu se plictisească.
Filmul regizat de Ali Abbas Zafar (Sultan) joacă foarte bine două cărţi. Una o are în centrul atenţiei pe actriţa Katrina Kaif, care demontează machismul bollywoodian, unde personajul feminin este adesea doar un accesoriu atractiv menit să pună în valoare protagonistul. În rolul Zoyei, parteneră de viaţă a Tigrului şi fost agent al serviciilor secrete pakistaneze, Kaif face toţi banii arătând că în cinema-ul bollywoodian femeia nu este doar o "domniţă la ananghie" sau un trofeu, ci o eroină în toată puterea cuvântului.
Un alt aspect care ar putea atrage şi convinge la Tigrul este viziunea neamericană asupra terorismului. Un manifest pentru pace, filmul se detaşează complet de fundamentalismul musulman şi terorism, dar în acelaşi timp arată cu degetul şi spre politica americană, sugerând că banul şi profitul (şi nu pacea) sunt motorul ofensivelor armate ale SUA. Este, evident, o viziune extrem de diferită de cea cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul.
Din păcate Tigrul: Misiune de salvare suferă din cauza unor minusuri specifice producţiilor bollywoodiene, precum excesul de secvenţe filmate "cu încetinitorul". Salman Khan îşi interpretează uneori personajul cu morga celui convins de statutul de idol în India, dar mimica sa ar putea, şi nu doar o dată, să amuze publicul din România. Povestea este îngreunată de câteva zeci de minute în care Tigrul se bucură de viaţa în înzăpezita Austrie alături de mult iubita sa Zoya şi fiul Junior, această parte inutilă a filmului oferind şi unicul număr muzical al premierei de vineri. Coloana sonoră este un alt minus al filmului: lasă impresia că e formată doar din două melodii, repetate de ori de câte ori e nevoie, una pentru momentele tensionate, cealaltă pentru cele tandre. Un alt aspect care nu funcţionează este neverosimilul unor scene de acţiune: ai impresia că unicul rost al multora dintre antagoniştii Tigrului este ca aceştia să cadă seceraţi când eroul ridică mitraliera...
Dar Tigrul vorbeşte convingător despre eroism şi te face să-i simpatizezi personajele, mai ales când acestea vorbesc despre un sentiment uşor de înţeles oriunde pe glob, dragostea de ţară. Filmului nu-i lipsesc nici emoţia, ritmul şi energia, prin urmare ar putea fi o surpriză plăcută în cinematografele noastre.
Evenimentele din film sunt inspirate de un act terorist din 2014, când organizaţia ISIS a răpit zeci de infirmiere indiene aflate în oraşul irakian Mosul. Scenariul mută povestea în Siria, unde acţiunile liderului terorist Abu Usman (iranianul Sajjad Delafrooz) provoacă haos în regiune. Când Usman îşi face cartierul general într-un spital, unde sechestrează 25 de infirmiere indiene şi 15 pakistaneze, serviciile secrete din cele două ţări aflate în conflict sunt gata de orice pentru a le salva. Dinspre partea indiană, soluţia este cât se poate de clară: rechemarea la datorie a Tigrului (Salman Khan), cel mai eficient agent secret indian, acum retras din activitate.
Tigrul: Misiune de salvare foloseşte elemente familiare genului de acţiune şi aruncă pe ecran, fără să se zgârcească, efecte speciale, cascadorii, urmăriri cu maşinile, explozii şi rafale de gloanţe, astfel încât nici nu-i simţi generoasa durată de 158 de minute. Da, scenariului i-ar fi prins bine să fie mai scurt, dar Tigrul are parte de suficiente aventuri pentru ca publicul să nu se plictisească.
Filmul regizat de Ali Abbas Zafar (Sultan) joacă foarte bine două cărţi. Una o are în centrul atenţiei pe actriţa Katrina Kaif, care demontează machismul bollywoodian, unde personajul feminin este adesea doar un accesoriu atractiv menit să pună în valoare protagonistul. În rolul Zoyei, parteneră de viaţă a Tigrului şi fost agent al serviciilor secrete pakistaneze, Kaif face toţi banii arătând că în cinema-ul bollywoodian femeia nu este doar o "domniţă la ananghie" sau un trofeu, ci o eroină în toată puterea cuvântului.
Un alt aspect care ar putea atrage şi convinge la Tigrul este viziunea neamericană asupra terorismului. Un manifest pentru pace, filmul se detaşează complet de fundamentalismul musulman şi terorism, dar în acelaşi timp arată cu degetul şi spre politica americană, sugerând că banul şi profitul (şi nu pacea) sunt motorul ofensivelor armate ale SUA. Este, evident, o viziune extrem de diferită de cea cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul.
Din păcate Tigrul: Misiune de salvare suferă din cauza unor minusuri specifice producţiilor bollywoodiene, precum excesul de secvenţe filmate "cu încetinitorul". Salman Khan îşi interpretează uneori personajul cu morga celui convins de statutul de idol în India, dar mimica sa ar putea, şi nu doar o dată, să amuze publicul din România. Povestea este îngreunată de câteva zeci de minute în care Tigrul se bucură de viaţa în înzăpezita Austrie alături de mult iubita sa Zoya şi fiul Junior, această parte inutilă a filmului oferind şi unicul număr muzical al premierei de vineri. Coloana sonoră este un alt minus al filmului: lasă impresia că e formată doar din două melodii, repetate de ori de câte ori e nevoie, una pentru momentele tensionate, cealaltă pentru cele tandre. Un alt aspect care nu funcţionează este neverosimilul unor scene de acţiune: ai impresia că unicul rost al multora dintre antagoniştii Tigrului este ca aceştia să cadă seceraţi când eroul ridică mitraliera...
Dar Tigrul vorbeşte convingător despre eroism şi te face să-i simpatizezi personajele, mai ales când acestea vorbesc despre un sentiment uşor de înţeles oriunde pe glob, dragostea de ţară. Filmului nu-i lipsesc nici emoţia, ritmul şi energia, prin urmare ar putea fi o surpriză plăcută în cinematografele noastre.
