Vizitatorii muzeelor ar trebui să știe că acolo se află, de obicei, două mari categorii de exponate: exponate cu valoare artistică și exponate cu valoare istorică. Mi-am început comentariul astfel pentru că ”Tillie's Punctured Romance”, film produs și regizat de Mack Sennett, este o piesă de muzeu, o relicvă importantă a istoriei cinematografiei. El este prima comedie cinematografică de lungmetraj produsă într-o vreme în care marea majoritate a comediilor erau scurtmetraje, iar foarte puține puteau fi încadrate ca mediimetraje.
Comedia era în acea vreme un gen artistic destul de oropsit, deoarece persista ideea că cei care urmăreau comedii erau în general oameni neserioși sau cu o educație precară. Realizând prima comedie de lungmetraj, Mack Sennett (fondatorul studiourilor Keystone) și-a asumat un risc financiar mare, astfel că a distribuit actori talentați și îndrăgiți de public precum Marie Dressler, Charlie Chaplin, Mabel Normand sau Mack Swain. Filmul a avut succes la public, deschizând calea realizării unor alte lungmetraje comice.
”Tillie's Punctured Romance” este inspirat din piesa ”Tillie's Nightmare”, cu care Marie Dressler avusese un mare succes pe scenele teatrelor de pe Broadway. Personajul principal al filmului este Tillie Banks, o fată de la țară convinsă de un bărbat afemeiat să-l urmeze la oraș și abandonată acolo după ce i-a furat micile economii. Ar fi fost prea simplu ca acțiunea să se termine aici, așa că este introdusă o complicație comică: modesta fată de la țară este nepoata unui milionar excentric, iar moartea acestuia din urmă o face moștenitoarea averii lui. Această modificare bruscă produce un lanț de încurcături care se rezolvă într-un mod neverosimil tipic vodevilurilor din secolul al XIX-lea.
Revenind la prima frază a comentariului, desigur că ”Tillie's Punctured Romance” este mai mult un exponat cu valoare istorică decât unul cu valoare artistică. Povestea este ușurică, cu o desfășurare puțin credibilă și cu personaje schematice. Nu se ridică totuși prea mult față de scurtmetrajele Keystone, chiar dacă este lucrat după un scenariu și conține mai puțină improvizație, deoarece elementele comice de tip slapstick (șuturi în fund, împiedicări și căderi numeroase, focuri de pistol, ochi dați peste cap) și interpretările prea teatrale cu gesturi exagerate (mai ales Marie Dressler) scad impresia artistică produsă asupra spectatorilor.
Acest prim lungmetraj comic este superior scurtmetrajelor Keystone de la acea vreme, dar umorul său este nerafinat și prea burlesc pentru a putea fi gustat de publicul contemporan. Dacă mi s-ar cere să-l definesc în două cuvinte aș spune că-i o farsă burlescă.
Comedia era în acea vreme un gen artistic destul de oropsit, deoarece persista ideea că cei care urmăreau comedii erau în general oameni neserioși sau cu o educație precară. Realizând prima comedie de lungmetraj, Mack Sennett (fondatorul studiourilor Keystone) și-a asumat un risc financiar mare, astfel că a distribuit actori talentați și îndrăgiți de public precum Marie Dressler, Charlie Chaplin, Mabel Normand sau Mack Swain. Filmul a avut succes la public, deschizând calea realizării unor alte lungmetraje comice.
”Tillie's Punctured Romance” este inspirat din piesa ”Tillie's Nightmare”, cu care Marie Dressler avusese un mare succes pe scenele teatrelor de pe Broadway. Personajul principal al filmului este Tillie Banks, o fată de la țară convinsă de un bărbat afemeiat să-l urmeze la oraș și abandonată acolo după ce i-a furat micile economii. Ar fi fost prea simplu ca acțiunea să se termine aici, așa că este introdusă o complicație comică: modesta fată de la țară este nepoata unui milionar excentric, iar moartea acestuia din urmă o face moștenitoarea averii lui. Această modificare bruscă produce un lanț de încurcături care se rezolvă într-un mod neverosimil tipic vodevilurilor din secolul al XIX-lea.
Revenind la prima frază a comentariului, desigur că ”Tillie's Punctured Romance” este mai mult un exponat cu valoare istorică decât unul cu valoare artistică. Povestea este ușurică, cu o desfășurare puțin credibilă și cu personaje schematice. Nu se ridică totuși prea mult față de scurtmetrajele Keystone, chiar dacă este lucrat după un scenariu și conține mai puțină improvizație, deoarece elementele comice de tip slapstick (șuturi în fund, împiedicări și căderi numeroase, focuri de pistol, ochi dați peste cap) și interpretările prea teatrale cu gesturi exagerate (mai ales Marie Dressler) scad impresia artistică produsă asupra spectatorilor.
Acest prim lungmetraj comic este superior scurtmetrajelor Keystone de la acea vreme, dar umorul său este nerafinat și prea burlesc pentru a putea fi gustat de publicul contemporan. Dacă mi s-ar cere să-l definesc în două cuvinte aș spune că-i o farsă burlescă.