Sinopsis

Slama Frantisek (Ondrej Vetchy) este căpitanul unei baze militare a aviației cehe când, cel de-al Doilea Război Mondial izbucnește, iar la 15 martie 1939 naziștii invadează și pun măna pe toate obiectivele din Cehoslovacia. Nesupunerea în fața noilor ocupanți îl determina atât pe capitan cât și pe alți tineri ofițeri ai armatei cehe, precum: Karel Vojtisek (Krystof Hadek); Machaty; Martvy sa fugă din țară și să se înroleze în aviația forțelor britanice. Aici vor reuși să învețe ce înseamnă să fii pilot pe avioanele de vănătoare începând de la banala conducere a unor biciclete cu aripi. La un raid al avioanelor naziste, Karel este doborăt cu tot cu avion, parașutându-se cu mare greutate pe teritoriul englez, fiind salvat de frumoasa englezoaica Susan (Tara Fitzgerald) și mama a șase fetițe căruia bărbatul i-a fost dat dispărut într-o misiune militară. În răstimpul acelei nopti, ei reușesc să se cunoască atât de bine încât Karel se va îndrăgosti lulea de Susan. Ea nu împărtășește aceleeași sentimente pentru el, însă ceva mai tărziu se va indrăgosti și ea de bunul său prieten Frantisek încă de la prima lui vizită. Întamplarea face ca acest secret să se afle și mai târziu la terminarea râzboiului, noile autorități cehoslovace să-și premieze pe măsură eroii reveniți în țară.