Părerea criticului
Un început promiţător cu aceleaşi culori puternic contrastate ale filmelor anilor 50’ şi imediat după, o perioadă în care Hitchcock era deja în apogeul carierei sale ca regizor iar Hollywood-ul era la picioarele sale. Nu era nici la început, deja făcuse filme precum „Notorious” sau „Rear Window”… dar nici la final pentru că ulterior făcuse „Vertigo” sau „Psycho”. Am menţionat asta pentru că nu îi pot fi acordate circumstanţe atenuante de genul „era la început” sau „era pe terminate”
Hitchcock a făcut pe la vreo 60 de filme, culmea ar fi ca toate să fie la acelaşi nivel cu cele mai sus menţionate. Dacă toate filmele lui ar fi fost nişte capodopere nu am mai avea între cine şi cine să facem comparaţie. Din păcate în cazul acestui film entuziasmul de dinainte de a-l vedea a fost foarte uşor înlocuit de dezamăgirea de după. Avea toate premisele unui film bun însă ceva s-a rupt. În comparaţie cu celelalte filme ale lui Hitchcock acesta pare unul făcut în pauza de masă. Regizor avea… Hitchcock, actori avea… cuplul Cary Grant – Grace Kelly, buget era, locaţie era şi încă nu oricare, taman Riviera Franceza, nu văd ce nu putea merge bine.
Personajul principal e John Robie (Cary Grant), un playboy suav, fost hoţ de bijuterii care încearcă să dovedească din răsputeri cum că s-a retras din activitate şi că acum vrea să ducă o viaţă liniştită. Din nefericire pentru el, un hoţ care pare să se folosească de vechile lui metode de a da spargeri pare să îî zădărnicească planurile de pensionare. Problema e că toate oalele aruncate de noul hoţ par a se sparge în capul lui şi problema şi mai mare e faptul ă nici celelalte ersoane din film şi nici noi nu prea l-am crede că nu e chiar el hoţul. Aşa e făcut filmul, de-aia aparţine genului „Mystery”. Şi de aici înainte filmul începe în a ne ameţi şi a ne distrage tot mai mult atenţia de la posibilul hoţ.
Evoluţia filmului este una destul de compactă, se pot face destul de puţine comentarii pe seama ei. Deznodământul este unul superficial, hoţul se dovedeşte a fi o persoană complet neînsemnată în film, turnura situaţiei este una infimă. E ca şi cum aş fi luat un trecător de pe stradă şi l-aş fi întrebat: „Vrei să fii tu hoţul?”şi el spune da.
Văzând filmul acesta, am mai bifat un film cu Cary Grant în cont, fără să fiu dezamăgit de prestaţia lui, a jucat bine, acelaşi cuceritor şarmat e alocuri amuzant… din păcate nu pot să spun acelaşi lucru şi despre nea regizorul. De asemenea am bifat şi un film care o are în distribuţie e GraceKelly, una dintre cele mai frumoase actriţe pe care a dat-o Hollywood, dar cu carieră scurtă datorată frumuseţii ei exagerate… a devenit prinţesa de Monaco… deci putem spune că indirect frumuseţea i-a scurtat cariera… bănuiesc că nu i-o fi mers foarte rău nici ca prinţesă.
Modo Grosso, filmul are toate elementele care să îl facă promiţător la prima vedere, însă lipseşte chiar perla coroanei… aportul lui Hitchcock… o fi având şi el febră, l-o i durut o măsea, ceva, că altfel nu îmi explic ce s-a întâmplat. Dacă nu era Cary Grant şi cameo-ul obişnuit al lui Hitchcock din incipitul filmului nici nu aş fi zis că e un film făcut de el.
Hitchcock a făcut pe la vreo 60 de filme, culmea ar fi ca toate să fie la acelaşi nivel cu cele mai sus menţionate. Dacă toate filmele lui ar fi fost nişte capodopere nu am mai avea între cine şi cine să facem comparaţie. Din păcate în cazul acestui film entuziasmul de dinainte de a-l vedea a fost foarte uşor înlocuit de dezamăgirea de după. Avea toate premisele unui film bun însă ceva s-a rupt. În comparaţie cu celelalte filme ale lui Hitchcock acesta pare unul făcut în pauza de masă. Regizor avea… Hitchcock, actori avea… cuplul Cary Grant – Grace Kelly, buget era, locaţie era şi încă nu oricare, taman Riviera Franceza, nu văd ce nu putea merge bine.
Personajul principal e John Robie (Cary Grant), un playboy suav, fost hoţ de bijuterii care încearcă să dovedească din răsputeri cum că s-a retras din activitate şi că acum vrea să ducă o viaţă liniştită. Din nefericire pentru el, un hoţ care pare să se folosească de vechile lui metode de a da spargeri pare să îî zădărnicească planurile de pensionare. Problema e că toate oalele aruncate de noul hoţ par a se sparge în capul lui şi problema şi mai mare e faptul ă nici celelalte ersoane din film şi nici noi nu prea l-am crede că nu e chiar el hoţul. Aşa e făcut filmul, de-aia aparţine genului „Mystery”. Şi de aici înainte filmul începe în a ne ameţi şi a ne distrage tot mai mult atenţia de la posibilul hoţ.
Evoluţia filmului este una destul de compactă, se pot face destul de puţine comentarii pe seama ei. Deznodământul este unul superficial, hoţul se dovedeşte a fi o persoană complet neînsemnată în film, turnura situaţiei este una infimă. E ca şi cum aş fi luat un trecător de pe stradă şi l-aş fi întrebat: „Vrei să fii tu hoţul?”şi el spune da.
Văzând filmul acesta, am mai bifat un film cu Cary Grant în cont, fără să fiu dezamăgit de prestaţia lui, a jucat bine, acelaşi cuceritor şarmat e alocuri amuzant… din păcate nu pot să spun acelaşi lucru şi despre nea regizorul. De asemenea am bifat şi un film care o are în distribuţie e GraceKelly, una dintre cele mai frumoase actriţe pe care a dat-o Hollywood, dar cu carieră scurtă datorată frumuseţii ei exagerate… a devenit prinţesa de Monaco… deci putem spune că indirect frumuseţea i-a scurtat cariera… bănuiesc că nu i-o fi mers foarte rău nici ca prinţesă.
Modo Grosso, filmul are toate elementele care să îl facă promiţător la prima vedere, însă lipseşte chiar perla coroanei… aportul lui Hitchcock… o fi având şi el febră, l-o i durut o măsea, ceva, că altfel nu îmi explic ce s-a întâmplat. Dacă nu era Cary Grant şi cameo-ul obişnuit al lui Hitchcock din incipitul filmului nici nu aş fi zis că e un film făcut de el.
