Aventurile lui Tom Jones, un copil nelegitim, educat de un nobil, in inalta societate britanica a secolului al XVIII-lea. Eroul, prin atitudinea libertina si limbaj, pare un precursor al “tinerilor furiosi” din anii anii ’60, desi critica a considerat ca autorii au abdicat de la principiile si scopurile curentului lor reprezentativ - Free Cinema. Umorul domneste ca un monarh absolut, ca o explozie de sanatate.
Pelicula lui Tony Richardson se inspiră din romanul semnat de Henry Fielding și îl are în rolul principal pe Albert Finney. O comedie spumoasă a cărei atmosferă este dată de atitudinea și limbajul eroului principal, dar și de situațiile pe care acesta le creează cu sau fără intenție. Deși era un băiat de la țară, Tom Jones (Albert Finney) ajunge să fie unul dintre cei mai cunoscuți și admirați bărbați din Anglia secolului al XVIII-lea. Printre calitățile lui, cele care îl ajutaseră în dobândirea statutului de care se bucura din plin erau și succesul pe care îl avea la femeile frumoase și plăcerea pentru mâncarea bună și băuturile fine. Totuși, Jones, ca orice om, avea și el neîmplinirile lui, iar ceea ce își dorea cel mai mult era să aibă foarte mulți bani și să câștige inima frumoasei Sophie Western (Susannah York).
Pelicula în care Albert Finney reușește una dintre cele mai bune interpretări ale carierei sale a primit șase nominalizări și patru premii Oscar, precum și premii și nominalizări la Globurile de Aur, Grammy, Festivalul de Film de la Veneția și New York Film Critics Circle Awards.