Aceasta este povestea reală a îndrăgitului actor de comedie britanic Tommy Cooper, istorie în care un rol important îl are dilema existențială cu care acesta se confruntă. Deși este căsătorit, Cooper este îndrăgostit de asistenta lui și, incapabil să aleagă între cele două femei, acesta optează pentru o viață dublă. Când extinsele turnee ale lui Tommy încep să îi afecteze viața și sănătatea, soția lui decide să nu mai meargă alături de el, așa că îi cere regizoarei show-ului să devină și asistenta actorului. Sprijinul constant al acesteia va face diferența și în ceea ce privește performanța artistică a lui Cooper, iar cei doi încep în scurt timp o aventură. Vreme de 17 ani, Tommy este incapabil să facă o alegere între aceste două femei care îi erau amândouă la fel de devotate. Actorul își va găsi sfârșitul în anul 1984, în urma unui atac de cord, în direct la TV.