Hai să ne așezăm comod în fotoliul festiv și să desfacem fundița filmului Too Close for Christmas (2020) chiar dacă între timp a venit primăvara calendaristică.
Este genul acela de producție care promite scântei romantice la temperaturi negative: o poveste cu foști iubiți, Crăciun petrecut „din greșeală” în aceeași casă și inevitabilul amestec de orgolii, nostalgii și globuri sparte (metaforic, desigur).
În centrul poveștii îi avem pe personajele interpretate de Chad Michael Murray și Jessica Lowndes. El – farmec ușor ironic, ea – combinație de vulnerabilitate și încăpățânare romantică. Împreună funcționează decent, fără explozii de chimie, dar fără momente stânjenitoare. Totul rămâne într-o zonă confortabilă, previzibilă, „safe”. Filmul merge pe rețeta clasică a producțiilor de sezon de tip Hallmark (și da, se simte ADN-ul acela de basm domestic unde conflictele nu mușcă prea tare și zăpada cade fix cât trebuie pentru o declarație). Avem decoruri calde, cu instalații luminoase perfect așezate! Avem dialoguri uneori prea „curate”, prea programate! Avem un conflict romantic care nu riscă niciodată să devină cu adevărat dureros!
Ce mi-a plăcut? Atmosfera. Are acel confort cinematografic care îți dă senzația că nimic rău nu se poate întâmpla. E un film pe care îl poți lăsa să curgă într-o după-amiază de decembrie, chiar și de început de martie friguros, cu o cană de ceai lângă tine.
Ce nu m-a convins pe deplin? Lipsa tensiunii reale. Povestea ar fi putut avea mai mult nerv, mai multă ambiguitate. În schimb, scenariul alege drumul cel mai scurt spre împăcare. Totul e previzibil de la primele 20 de minute. Nu există acel „wow” sau acea replică memorabilă care să rămână cu tine.
Rating by Laura Harabor : 6/10 – ⭐⭐⭐⭐⭐⭐ (6 stele – bunicel)
E un film corect pentru sezon, dar nu unul care să-ți rămână în memorie sau pe care să-l revezi an de an. Îl recomand ca fundal festiv pentru decorat bradul în decembrie, nu ca experiență cinematografică intensă.
Post-scriptum!
Crăciunul în filme e mereu mai simplu decât în viață. Poate de aceea le privim – ca să credem, pentru o oră și jumătate, că trecutul se rezolvă cu o îmbrățișare sub vâsc și că toate rănile au termen de expirare pe 25 decembrie.
Este genul acela de producție care promite scântei romantice la temperaturi negative: o poveste cu foști iubiți, Crăciun petrecut „din greșeală” în aceeași casă și inevitabilul amestec de orgolii, nostalgii și globuri sparte (metaforic, desigur).
În centrul poveștii îi avem pe personajele interpretate de Chad Michael Murray și Jessica Lowndes. El – farmec ușor ironic, ea – combinație de vulnerabilitate și încăpățânare romantică. Împreună funcționează decent, fără explozii de chimie, dar fără momente stânjenitoare. Totul rămâne într-o zonă confortabilă, previzibilă, „safe”. Filmul merge pe rețeta clasică a producțiilor de sezon de tip Hallmark (și da, se simte ADN-ul acela de basm domestic unde conflictele nu mușcă prea tare și zăpada cade fix cât trebuie pentru o declarație). Avem decoruri calde, cu instalații luminoase perfect așezate! Avem dialoguri uneori prea „curate”, prea programate! Avem un conflict romantic care nu riscă niciodată să devină cu adevărat dureros!
Ce mi-a plăcut? Atmosfera. Are acel confort cinematografic care îți dă senzația că nimic rău nu se poate întâmpla. E un film pe care îl poți lăsa să curgă într-o după-amiază de decembrie, chiar și de început de martie friguros, cu o cană de ceai lângă tine.
Ce nu m-a convins pe deplin? Lipsa tensiunii reale. Povestea ar fi putut avea mai mult nerv, mai multă ambiguitate. În schimb, scenariul alege drumul cel mai scurt spre împăcare. Totul e previzibil de la primele 20 de minute. Nu există acel „wow” sau acea replică memorabilă care să rămână cu tine.
Rating by Laura Harabor : 6/10 – ⭐⭐⭐⭐⭐⭐ (6 stele – bunicel)
E un film corect pentru sezon, dar nu unul care să-ți rămână în memorie sau pe care să-l revezi an de an. Îl recomand ca fundal festiv pentru decorat bradul în decembrie, nu ca experiență cinematografică intensă.
Post-scriptum!
Crăciunul în filme e mereu mai simplu decât în viață. Poate de aceea le privim – ca să credem, pentru o oră și jumătate, că trecutul se rezolvă cu o îmbrățișare sub vâsc și că toate rănile au termen de expirare pe 25 decembrie.