Părerea criticului
Acum câţiva ani, Netflix dădea lovitura cu Emily in Paris, o actualizare pentru o nouă generaţie a lui Totul despre Sex (Darren Star a creat ambele titluri). Curând, serialul a devenit de neprivit, din simplul motiv că eroina interpretată Lily Collins nu are niciun alt merit în afară de dezinvoltură şi cu toate acestea Parisul insistă să i se pună la picioare, iar marii designeri de modă francezi s-o îmbrace în cele mai extravagante outfit-uri. Iată că Netflix îşi răscumpără păcatele cu Too Much, serial creat de celebra Lena Dunham (Girls) cu o premisă similară, dar cu o abordare foarte diferită.
De ce o premisă similară? Pentru că avem o "creativă" americană ajunsă într-o metropolă europeană unde are parte de provocări în carieră şi în viaţa amoroasă. Doar că, acolo unde Emily in Paris e sirop indigest, Too Much propune o anumită profunzime a relaţiilor care îl fac să-şi depăşească statutul de dramedie romantică, deşi nu este deloc lipsit de defecte.
În centrul atenţiei este Jessica, o tânără regizoare din New York interpretată de Megan Stalter, până acum cel mai bine cunoscută din excelentul serial Hacks, unde fură toate scenele cu energia debordantă a personajului ei. După o despărţire dureroasă de iubitul Zev (Michael Zegen din The Marvelous Mrs. Maisel) şi o alegere extrem de dubioasă - Jessica intră noaptea peste Zev şi noua iubită, Wendy (Emily Ratajkowski) - eroina are parte de o nouă şansă când primeşte o colaborare pentru realizarea unei reclame în Londra. Încă din prima zi (şi primul episod) îl întâlneşte pe Felix (Will Sharpe din sezonul al doilea din The White Lotus), un cântăreţ ocolit de succes, şi nu trece mult şi cei doi vor forma un cuplu improbabil căruia îi atârnă încontinuu deasupra capului sabia greşelilor din trecut, dar şi a tuturor anxietăţilor care îţi pot trece prin minte.
Dunham discută fără menajamente despre capcanele vieţii amoroase în vremuri când totul este "Prea mult" şi se întâmplă prea repede şi cumva, cu absolut toate privilegiile de care ne bucurăm, tot nemulţumiţi suntem şi ne gândim numai la ceea ce ne imaginăm că ne lipseşte. Acolo unde Emily in Paris era de-a dreptul enervant, Too Much este ataşant şi probabil că principala sa catapultă spre atenţia şi inima publicului este că invită la "puţintică răbdare" şi, mai ales, la propria iertare şi încurajare atunci când călcăm greşit sau când nu ne ridicăm la înălţimea nejustificată a propriilor aşteptări.
Una dintre marile întrebări ale serialului este dacă nu cumva am uitat să ne iubim pe noi înşine şi, dacă noi nu ne iubim, de ce ar face-o altcineva? Este reconfortantă abordarea lui Too Much, mai ales când comediile romantice brodează la nesfârşit pe seama destinului care ne-o/ni-l scoate în cale pe "the one", moment când absolut toate problemele dispar şi plutim fără de girjă pe norişori pufoşi. Problemele nu dispar niciodată, insistă să ne spună Dunham, mai ales când noi înşine insistăm să creăm noi şi noi probleme, iar aici nu putem avea decât cuvinte de laudă pentru Too Much, care are o onestitate şi un realism neaşteptate pentru poate cel mai escapist şi mincinos gen cinematografic cu putinţă.
Chiar dacă are unele derapaje şi momente de-a dreptul tâmpite (într-unul Jessica coboară pe burlan de la etajul unui impozant conac de genul Downtown Abbey) şi insistă să invite în cadru actori din Girls pe post de "Easter eggs" de care nu îi pasă nimănui, Too Much se achită de minune de sarcina de a spune o poveste de dragoste în ton cu anxietăţile lui 2025. Este rar să găsim în filmele şi serialele de la Hollywood personaje şi relaţii ca cele din Too Much, prin urmare să profităm de ocazie pentru o gură de aer proaspăt printre atâtea iubiri clişeice, mincinoase şi previzibile.
De ce o premisă similară? Pentru că avem o "creativă" americană ajunsă într-o metropolă europeană unde are parte de provocări în carieră şi în viaţa amoroasă. Doar că, acolo unde Emily in Paris e sirop indigest, Too Much propune o anumită profunzime a relaţiilor care îl fac să-şi depăşească statutul de dramedie romantică, deşi nu este deloc lipsit de defecte.
În centrul atenţiei este Jessica, o tânără regizoare din New York interpretată de Megan Stalter, până acum cel mai bine cunoscută din excelentul serial Hacks, unde fură toate scenele cu energia debordantă a personajului ei. După o despărţire dureroasă de iubitul Zev (Michael Zegen din The Marvelous Mrs. Maisel) şi o alegere extrem de dubioasă - Jessica intră noaptea peste Zev şi noua iubită, Wendy (Emily Ratajkowski) - eroina are parte de o nouă şansă când primeşte o colaborare pentru realizarea unei reclame în Londra. Încă din prima zi (şi primul episod) îl întâlneşte pe Felix (Will Sharpe din sezonul al doilea din The White Lotus), un cântăreţ ocolit de succes, şi nu trece mult şi cei doi vor forma un cuplu improbabil căruia îi atârnă încontinuu deasupra capului sabia greşelilor din trecut, dar şi a tuturor anxietăţilor care îţi pot trece prin minte.
Dunham discută fără menajamente despre capcanele vieţii amoroase în vremuri când totul este "Prea mult" şi se întâmplă prea repede şi cumva, cu absolut toate privilegiile de care ne bucurăm, tot nemulţumiţi suntem şi ne gândim numai la ceea ce ne imaginăm că ne lipseşte. Acolo unde Emily in Paris era de-a dreptul enervant, Too Much este ataşant şi probabil că principala sa catapultă spre atenţia şi inima publicului este că invită la "puţintică răbdare" şi, mai ales, la propria iertare şi încurajare atunci când călcăm greşit sau când nu ne ridicăm la înălţimea nejustificată a propriilor aşteptări.
Una dintre marile întrebări ale serialului este dacă nu cumva am uitat să ne iubim pe noi înşine şi, dacă noi nu ne iubim, de ce ar face-o altcineva? Este reconfortantă abordarea lui Too Much, mai ales când comediile romantice brodează la nesfârşit pe seama destinului care ne-o/ni-l scoate în cale pe "the one", moment când absolut toate problemele dispar şi plutim fără de girjă pe norişori pufoşi. Problemele nu dispar niciodată, insistă să ne spună Dunham, mai ales când noi înşine insistăm să creăm noi şi noi probleme, iar aici nu putem avea decât cuvinte de laudă pentru Too Much, care are o onestitate şi un realism neaşteptate pentru poate cel mai escapist şi mincinos gen cinematografic cu putinţă.
Chiar dacă are unele derapaje şi momente de-a dreptul tâmpite (într-unul Jessica coboară pe burlan de la etajul unui impozant conac de genul Downtown Abbey) şi insistă să invite în cadru actori din Girls pe post de "Easter eggs" de care nu îi pasă nimănui, Too Much se achită de minune de sarcina de a spune o poveste de dragoste în ton cu anxietăţile lui 2025. Este rar să găsim în filmele şi serialele de la Hollywood personaje şi relaţii ca cele din Too Much, prin urmare să profităm de ocazie pentru o gură de aer proaspăt printre atâtea iubiri clişeice, mincinoase şi previzibile.
