Sinopsis

Agentul FBI, Kevin Cole, este desemnat să ia parte la o acțiune secretă care implică infiltrarea sa într-una dintre cele mai puternice mafii cu scopul de a afla adevărata identitate a lui Ziggy, conducătorul acestei grupări. Înainte de asta, agentul Kevin pătrunde în interiorul Biroului Federal de Investigații și îi ucide pe toți cei cu care are afaceri neterminate. Luându-și numele de Jimmy Vaughn, agentul FBI, sub acoperire, este angajat chiar de către misteriosul Ziggy și primește misiunea de a obține prin tortură o mărturisire din partea contabilului acestuia - Archie Gold.

Pus în fața unei dileme morale și fiindu-i greu să maltrateze o persoană pe care nu o cunoaște și care nu i-a greșit cu nimic, Kevin Cole începe să-și pună întrebări despre misunea lui în slujba Guvernului american, care îi cere adeseori să tortureze și să pună capăt vieții altor ființe umane în numele unor scopuri de a căror legitimitate nu este foarte convins.