Sinopsis

Bun venit la Rekall, compania care îți transformă visele în amintiri reale. Pentru Douglas Quaid (interpretat de Colin Farrell), acest voiaj imaginar al minții este exact ceea ce îi trebuie pentru a evada din existența sa frustrantă de muncitor într-o uzină. Deși are o soție frumoasă și iubitoare (interpretată de Kate Beckinsale), el este nemulțumit de viața pe care o duce și își dorește amintiri despre o existență de super-spion.

Însă procedura de inserare a amintirilor sfârșește prost, iar Quaid se va trezi vânat de autoritățile controlate de cancelarul Cohaagen (interpretat de Bryan Cranston). Dintr-o dată, Quaid nu mai poate avea încredere în nimeni, cu excepția Melinei (interpretată de Jessica Biel), o frumoasă rebelă aflată în slujba lui Matthias Lair, șeful Rezistenței (interpretat de Bill Nighy). Granița dintre fantezie și realitate devine tot mai neclară, la fel și soarta lui Quaid, care trebuie să-și găsească adevărata identitate și să-și descopere propriul destin.

Columbia Pictures prezintă filmul Total Recall / Memorie programată, o producție Original Film, în regia lui Len Wiseman. Scenariul este semnat de Kurt Wimmer și Mark Bomback. Subiectul este realizat de Ronald Shusett, Dan O’Bannon, Jon Povill și Kurt Wimmer și este inspirat din povestirea “We Can Remember It For You Wholesale” a lui Philip K. Dick. Producătorii filmului sunt Neal H. Moritz și Toby Jaffe, iar producători executivi Ric Kidney și Len Wiseman. Imaginea este semnată de Paul Cameron, scenografia de Patrick Tatopoulos, iar montajul de Christian Wagner. Costumele sunt create de Sanja Milković Hays. Efectele speciale sunt supervizate de Peter Chiang. Coloana sonoră este compusă de Harry Gregson-Williams.