Sinopsis
In fiecare clipa avem parte de o rasturnare de situatie.

Intreaga poveste are in centru acest triunghi amoros: Ike (Armand Assante), sotia lui cu numele de scena Divana (Dagmara Dominczyk) si Archie (Norman Reedus), cel care ar fi trebuit sa o ucida, dar cade prada farmecelor ei mult mai repede decat ne-am fi asteptat.

Atunci cand ucigasul o intalneste pe superba femeie condamnata la moarte de propriul sot, se indragosteste de ea si cei doi decid sa insceneze moartea ei pentru a-l pacali pe sotul nerabdator sa auda ca a fost eliberat definitiv.
Insa in conditii stranii Divana este omorata, iar Archie este prins de politie.

Cand peste un an Archie evadeaza, are ocazia sa descopere nu numai ca Divana traieste, dar si ca cei doi soti s-au folosit de el pentru a musamaliza o crima mult mai grava.
Inca prada farmecelor Divanei, Archie, care doreste initial sa se razbune, este convins sa ii fie complice intr-un jaf care promite sa-i schimbe viata. Dar oare mai poate avea incredere in ea?

Slabiciunile, lacomia si razbunarea sunt elementele esentiale ale acestui film, care ne da revelatia faptului ca exista momente cand adevarul este sinonim cu moartea, iar dusmanii se dovedesc a nu fi altceva decat dusmani.