Părerea criticului
Dacă nu ai văzut Toy Story 3D, ar cam fi cazul s-o faci. Pe lângă că este una dintre cele mai apreciate animaţii ale tuturor timpurilor, acum se bucură şi de tratamentul 3D, plus că relansarea acestui succes din 1995 vine la timp ca să ne provoace curiozitatea pentru Toy Story 3 (şi 3D!), programat pentru vara lui 2010. Ai acum ocazia să faci cunoştinţă (sau să revezi) jucăriile lui Andy, să te împrieteneşti cu Woody (Tom Hanks), cowboy-ul, şi Buzz Lightyear (Tom Arnold), şi să-i urmezi în aventura lor provocată de, hai să recunoaştem, invidia lui Woody altoită pe ceva neşansă. Atenţie, dacă vrei să mergi la film doar pentru 3D, s-ar putea să fii dezamăgit, tratamentul tridimensional nu este deloc spectaculos, aşa că o să te lase sa savurezi amuzantele replici ale personajelor fără să-ţi ia... ochii.