Sinopsis
Filmul ne poartă prin istoria zborului, de la Icar, la meșterul Manole, apoi la schițele lui Leonardo da Vinci, până la pionierii dirijabilului. Ajungem în Banatul românesc, unde în satul Surduc, comuna Bujorul Bănățean se naște la 17 august 1872, Traian Vuian, cel care va deveni la nici 35 de ani, primul om din istorie care s-a ridicat de la sol cu un aparat mai greu decât aerul. Părinții săi, mama Ana Vuia, iar tatăl său preotul Simion Popescu. De la tată a moștenit speranța și dorința de a răzbi, iar de la mamă, dorința de a zbura ( fapt care explică de ce acesta a preferat și a folosit numele de familie Vuia). Școala primară o face la Făget, iar liceul la Lugoj. Liceean fiind, proiectează prima machetă de avion. A mai construit o interesantă morișcă cu ax vertical, acționată de mână, un aparat fotografic original și o locomotivă de jucărie acționată cu aburi. Dupa bacalaureat, pleacă la Budapesta unde se înscrie la Institutul Politehnic care însă îl părăsește după un an din lipsă de mijloace financiare. Se înscrie la facultatea de drept, care o absolvă în 1901, când își ia și doctoratul. Lucrează în avocatură dar își continuă studiile de mecanică. La 1 iulie 1902 ajunge în capitala Franței unde ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul abia aștepta să prindă viață. Avea în valiză macheta unui aparat de zbor pe care l-a numit „aeroplanul-automobil”. La 16 februarie 1903 prezintă Academiei de științe din Paris un proiect îmbunătățit de avion. Propunerea sa nu este băgată în seamă, cu toate că devansa cu 10 luni zborul fraților Wright, dar al căror avion fusese lansat cu o catapultă. Între 1903-1906 studiază principiile aerodinamicii, mașterește machete de avioane în atelierul său de la Montesson și își perfecționează „aeroplanul-automobil”. Vuia își brevetează invenția mai întâi în Franța (15 mai 1903) și apoi în Anglia. La data de 18 martie 1906, românul Traian Vuia, este primul om din istorie care se desprinde de la pământ prin mijloace proprii. Au urmat apoi alte experiențe. Brazilianul Santos-Dumont, cu o regie bine pusă la punct, la 12 noiembrie 1906 se ridică în aer cu avionul său „La Bagatelle” și declară ziariștilor că el a fost primul. Aceștia au umplut ziarele cu aceasta știre eronată, care până la urmă devine oficială, cu toate că există documente scrise care atestă că Traian Vuia ar fi zburat cu câteva luni inaintea lui Santos-Dumont. Rămânând la Paris, acesta lucrează la proiectul unui elicopter și inventează generatorul cu aburi. În 1917, alături de alți romani contribuie la constituirea „Comitetului Românilor din Transilvania și Banat”. Aceștia editează și revista „La Transilvanie” printre colaboratori fiind și Vuia. Este delegat să participe în cadrul „Frontului Național Român” la Conferința de Pace de la Versailles (Palatul Trianon), având calitatea de consilier. În cel de al doilea război mondial a condus mișcarea clandestină de rezistență a românilor din Franța. Lipsit de mijloace materiale, sărac și bolnav se întoarce acasă în 1950, trecând în eternitate curând după aceea. Celebre i-au rămas cuvintele: „Ce importanță are cine a făcut un lucru, important este că el există. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală ci pentru gloria genului uman”.

Film documentar, realizat cu sprijinul France 3, cu ocazia aniversarii a 90 de ani de la ridicarea in vazduh, cu mijloace proprii de bord, a primului om din istoria aviatiei, romanul Traian Vuia.