Trenul vieții (1998)

Într-o seară a anului 1941, Schlomo, nebunul satului, aduce consătenilor săi din shtetl (sat evreiesc din Europa de Est) o știre cumplită: germanii ucid și deportează spre destinații necunoscute locuitorii evrei din shtetl-urile vecine. În curând, și sătucul lor va avea aceeași soartă. Imediat, Consiliul Înțelepților, în frunte cu Rabinul, se reunește. Trebuie să găsească o soluție pentru a-și salva comunitatea! În zorii zilei, după multe discuții, ideea salvatoare își face apariția, chiar din gura nebunului: pentru a scăpa de naziști, vor organiza un tren fals de deportați! Se vor deghiza cu toții fie în deportați, fie în mecanici de tren, ofițeri germani sau soldați. Vor putea astfel să treacă de barajele și de liniile naziste, pentru a se duce către Țara Făgăduinței, la Eretz Israel, via Uniunea Sovietică. Tot sătucul începe pregătirile în secret, și cu mare febrilitate. Se croiesc uniforme naziste, se învață limba germană fără accent idiș, se fac ausweiss-uri nemțești false, prin intermediul unui văr comunist din capitală, se asamblează trenul, vagon cu vagon. Și apoi, într-o noapte, trenul pornește, ca o adevărată Arcă a lui Noe, lăsând în urmă sătucul pustiu. La teama de adevărații germani se adaugă conflictele personale ale călătorilor din tren - pe cât de nostime, pe atât de imprevizibile: falșii naziști încep să se ia în serios, profitând de autoritatea și de importanța pe care le-o dau uniformele, atrăgându-și ura “deportaților”. Aceștia, furioși, devin “comuniști”, și se hotărăsc să combată “fasciștii”, clasa “imperialistă” și “burgheză”. Și asta în timp ce adolescenții descoperă dragostea - adesea imposibilă între o fată de “deportat” și un fiu de “nazist”, iar copiii continuă să tragă chiulul. Și trenul merge înainte, în căutarea libertății. Oare vor reuși? Oare vor scăpa? Și dacă toată această aventură nu ar fi decât un vis, visul lui Schlomo, nebunul?