Părerea criticului
Cinemagia a văzut aseară prima proiecţie în România a aşteptatului Transformers 3 şi poate să-ţi spună că, deşi scenariul este cam haotic, filmul va fi unul dintre cele mai spectaculoase ale lui 2011.

Văzut în cele mai bune condiţii în cinematograful IMAX, Transformers 3 are momente în care-ţi ia pur şi simplu răsuflarea. 3D-ul arată excelent, iar Michael Bay dă dovadă că stăpâneşte cât se poate de bine tehnologia. Dacă la Transformers: Revenge of the Fallen stilul de montaj extrem de alert al lui Bay (deh, regizor şcolit cu reclame şi videoclipuri) putea să devină obositor, Transformers 3 rezolvă această problemă pentru a se adapta la filmarea 3D mai greoaie, dar prin nimic mai puţin spectaculoasă.

În ceea ce priveşte povestea, marele avantaj al celei de-a treia părţi este modul inspirat în care îmbină istoria fictivă a Transformerilor cu foarte familiara istorie a umanităţii. Conform scenariştilor, misiunea Apollo 11 nu a avut scopul ca americanii să fie primii oameni care pun piciorul pe Lună, ci trebuia să exploreze şi rămăşiţele unei misterioase nave extraterestre. De asemenea, în măruntaiele Cernobâlului se ascunde un alt reprezentant letal al maşinilor dotate cu inteligenţă.

Sam Witwicky (Shia LaBeouf), acum absolvent de facultate şi medaliat de către preşedintele Obama, este supărat că nu-şi găseşte loc de muncă, deşi visul său ar fi să ia parte la aventurile prietenilor săi Autoboţii, acum implicaţi în operaţiunile secrete ale armatei SUA. Îl mai face să uite de necaz superba Carly (Rosie Huntington-Whiteley, poate nu la fel de atrăgătoare ca Megan Fox, dar mult mai prezentă în focul bătăliei), noua lui iubită, care se va trezi curând amestecată într-o poveste incredibilă plină de Autoboţi, Decepticoni şi secrete militare la cel mai înalt nivel. Lupta dintre Autoboţi şi Decepticoni se va dezlănţui foarte curând, iar avantajul în comparaţie cu Revenge of the Fallen este evident: miza este atât de mare, încât nu ai cum să nu respiri în ritmul loviturilor împărţite în dreapta şi-n stânga de către cele două tabere de Transformeri, printre picioarele cărora aleargă Sam şi Carly de mama focului.

La nivel vizual Transformers este o adevărată realizare şi, chiar dacă simţi că filmul este cu cel puţin o jumătate de oră prea lung, iar momentele de umor sunt uneori penibile, Michael Bay nu face mai nimic care să te scoată din acţiune şi să te facă să te uiţi la ceas. Ultima oră nu te lasă nici măcar să respiri, iar Optimus Prime, care în filmele anterioare o lasă mai încet cu lupta şi o dă înainte cu discursuri despre prietenie, apărarea vieţii conştiente şi aşa mai departe, acum îşi vede de treabă şi ia problema în propriile mâini, devenind adevăratul erou al filmului.

Cu aceste atu-uri în buzunar, nu este deloc exclus ca Transformers 3 să fie al nouălea film din istorie care depăşeşte un miliard de dolari încasări. Suntem siguri că, ajutată de trei zile de avanpremieră, premiera va bate câteva recorduri de încasări în weekendul lansării. Oricum, cu o pungă de popcorn în braţe, un ecran mare în faţă şi ochelarii 3D pe ochi, filmul categoric te va face să petreci două ore şi jumătate fără să te plictiseşti.