Sinopsis

Serialul SF "Travelers" prezintă povestea a cinci „călători” din viitor, din momentul în care își transferă conștiința. Într-un viitor foarte îndepărtat, ultimii oamenii care au reușit să supraviețuiască găsesc o soluție prin care să își trimită conștiința înapoi în trecut. Acești „călători” pun stăpânire pe viața unor oameni aparent aleși întâmplător din secolul 21, având misiunea secretă de a salva omenirea de la dezastrele naturale sau provocate, de politica și diplomația corupte care au dus la distopia din viitorul pe care l-au abandonat.

„Călătorii” aleg viețile unor oameni care sunt pe punctul de a muri. Însă, cu toate eforturile de a afla aproape totul despre viețile acestora, „călătorii” descoperă rapid că aceste impersonări sunt mult mai dificile decât și-ar fi imaginat vreodată. Pentru ei, păstrarea aparențelor se va dovedi la fel de dificilă ca misiunea inițială, cea de a salva lumea.