O drama psihologica leagata de razboi, mai exact de acele experiente traumatizante cu care te intorci din zonele de conflict si care iti schimba total viata pe care o aveai inainte.
O poveste cu o doza buna de credibilitate, putin emotionanta, intretinuta bine atmosferic de muzica de fundal, cu dialoguri decente, cu flashback-uri integrate bine in desfasurarea actiunii si cu un acting ok.
La final ramane totusi impresia ca se putea reda mult mai bine o astfel de poveste.
cezarika21
pe 12 Aprilie 2017 09:02
Este atâta suferință pe lume încât încercarea de a o cuprinde într-o carte sau într-un film ar fi absolut imposibilă. Oamenii se confruntă zi de zi cu războaiele, boala, moartea și nedreptățile, încercând zadarnic să înțeleagă rostul acestora și ceea ce ar trebui să facă pentru a îmbunătăți viața pe acest pământ. Vor înțelege cu adevărat doar atunci când vor conștientiza că fiecare gest și faptă a lor influențează viața celorlalți și vor renunța la egocentrism; abia atunci omenirea va avea un viitor și nu se va îndrepta către autodistrugere.
Realizat de un regizor bosniac ce trecuse el însuși prin experiența războiului, filmul ”Triage” prezintă trauma trăită de fotojurnalistul Mark Walsh (Colin Farrell), un martor al atrocităților războaielor. Personajul privise viața prin lentilele aparatului de fotografiat, ignorând realitatea din fața sa; transformarea sa forțată din martor în participant îl face să intre în contact direct cu realitatea atroce a războiului și să realizeze adevărata dimensiune a dezastrului și suferinței umane. Rând pe rând, vor ieși din subconștientul său amintiri reprimate, iar sentimentul de vină va începe să-l copleșească.
Regizorul Danis Tanović creează o dramă dură ce prezintă suferințele oamenilor simpli implicați într-un conflict sângeros, vrând să arate, prin combinația lentă și realistă de imagini actuale și flash-back-uri chinuitoare, că traumele psihice trăite de participanți sunt la fel de dureroase precum rănile sau infirmitățile fizice. Se imprimă în atenția publicului doar fața hâdă a războiului, în timp ce personajele umane trec aici pe un plan secundar, iar fețele lor par să se estompeze.
TPauul
pe 06 Februarie 2017 22:08
Am cam adormit ... Din pacate nu m-a convins mai deloc.
andystarx
pe 24 Ianuarie 2016 18:24
Filmul nu m-a impresionat foarte tare,dar totusi pentru jocul senzational al lui Colin Farell,un actor care transmite foarte mult,si pentru finalul sau ,merita o vizionare !
MNarcis
pe 06 Mai 2012 18:03
Un film superb, genial, senzational si tulburator, nu exagerez sau nu il laud deloc insa am vazut toate filmele de razboi realizate (sau in proportie de 90%) despre Irak, Vietnam, de independenta, Civil, Primul si al doilea razboi mondial insa acest film este cel mai ''filozofic'' socant si tulburator cat si despre urmarile lui povestite din prisma unui fotograf (deci fara patriotism ieftin sau exagerat) razboiul si adevarul despre el surprins in cateva poze...............ma doare ca acest film real si ''sfasietor'' despre razboi in general si despre dramele si vietile distruse de acesta este criticat negativ si mizerii ca: Avatar sau Transformers sunt ''ridicate in slavi''.........insa pe merit si buna dreptate sunntem numiti ''Somalia Europei'' (pt ca asa mentalitate asa tara), adica mentalitate mizerabila!
margott
pe 13 Ianuarie 2012 15:34
Nu-i rau, e adevarat ca are un ritm care te plictiseste, dar subiectul e interesant, dramatic.
irimescuirinel
pe 04 Ianuarie 2012 10:02
Dupa cum știți decimarea etnicilor kurzi nu este din anii 2000 , dar după un război foarte aiurea care a schimbat impresia lumii despre unica putere mondiala se încearcă sa ne amintească ce crud era Sadam și ca ii extermina pe kurzi. Iar noi vom plânge observând scena cum doctorul împușcă pacienții. Scenariul este slabu iar filmul mediocru, părerea mea.
motricfunction
pe 24 Decembrie 2010 20:16
l-am vazut de doua ori.e un film bun,un film in care se pune mult accent pe latura umana,colin farrell are un stil aparte.nu se incadreaza extraordinar de tare in acest film,dar isi joaca acceptabil rolul.una peste alta,recomand acest film cu caldura,mai ales celor pasionati de fotografie :)
cetateanu
pe 07 Noiembrie 2010 18:32
”Doar morţii au văzut sfârşitul războiului”
Războiul face parte din viaţa noastră aproape zi de zi. Nu cred că există un buletin de ştiri care să nu vorbească despre victime nevinovate, despre soldaţi care au pierit în urma unui atac capcană sau despre abuzurile la care au fost supuşi prizonerii de către trupele cuceritoare. Din păcate acest cuvânt – război a devenit atât de comun încât foarte puţini dintre noi mai suntem impresionaţi de caracteristicile sale. Violenţă, cadavre, sate sau oraşe distruse nu ne mai impresionează decât atunci când sunt transformate într-un film dur cu actori care pot să transmită ceva.
Traige nu este neaparat un film despre ororile războiului ci mai degrabă un film despre realitatea dură de pe frontul unui confict într-o zonă uitată de lume. Războiul, fie el de mică sau mare amploare are multe victime, dar ca să înţelegem cu adevărat realitatea e suficient să facem apel la doctorul de pe front care alături de medicamente şi bisturiu, poartă în cealaltă mână un pistol pentru a-l ajuta la trierea răniţilor. Privit de la distanţă acesta poate părea un asasin, un soldat îmbrăcat în doctor care nu are milă, dar analizat cu atenţie ne dăm seama că acel doctor este un om curajos care nu are de gând să-şi supună compatrioţii la chinuri inutile mai ales că viaţa lor nu mai poate fi salvată.
Intriga acestui film îl are în centrul atenţeie pe Mark Walsh(Colin Farrell) un fotograf de război care asistă pe front la conflictul dintre kurzi şi irakieni. Însoţit de un bun prieten, Mark fotografiază ororile războiului, dar fără să-şi dea seama acesta este cuprins de microbul acestuia. În căutare de spectaculos, Mark se avântă şi în confruntări periculoase, dar la un moment dat, prietenul său David care are o soţie gravidă acasă decide să-l abandoneze pentru că riscurile erau prea mari. Regizorul nu ne mai prezintă ce s-a întâmplat după despărţire, dar la un moment dat aflăm că Mark a fost grav rănit şi a ajuns pe mâinile doctorului de triaj. Reajuns la normalitate cu ajutor, Mark nu ştie ce s-a întâmplat după despărţirea de prietenul său, dar nişte flash-rui dure din trecut îi afectează sănătatea. Pentru vindecare, iubita lui(Paz Vega) apelează la un psihiatru (care trata criminali de război) cu ajutorul căruia Mark retrăieşte o serie de poveşti cutremurătoare de război.
Traige ese un film cutremurător despre dramele personale ale oamenilor simplii care au văzut ororile războiului. Interpretarea oferită de Colin Farell este excelentă, iar faptul că acesta joacă din ce în ce mai des în filme independente este un lucru de apreciat. Regia semnată de Danis Tanovic se face singură apreciată prin mulajul creat din dramele de front cu cele personale. Un film despre prietenie, despre suferinţa psihică creată de cea violentă a războiului.
Barbaru
pe 21 August 2010 20:38
nu mai am ce comenta ,"slab" a spus totul . si actor prost si regizor asa ca film foarte prost
Mbi
pe 28 Iunie 2010 18:19
Socant:) .
luciivan
pe 27 Iunie 2010 10:06
film foarte slab... nu-mi vine sa cred ca acest regizor a facut No Man’s Land care a luat oscarul in 2002. personaje insuficient conturate, previzibil, pana si collin joaca slabut...degeaba a facut o cura de slabire sa arate asa anorexic... mai degraba parca e un fan Sepultura. fara pic de vlaga dramaturgica, e un film schematic, sumar, incomplet, insuficient aprofundat, care incalca una dintre conditiile supreme ale filmului-drama: Empatia.
Blu3sky
pe 19 Aprilie 2010 20:10
povestea buna..
punerea "in scena" slaba rau.
daca aveam alt regizor poate iesea un film bun!
cristian19oct
pe 15 Martie 2010 15:27
Incepe din nimic...continua cu o poveste plictisitoare despre nimic si se sfarseste cu nimic...intre timp poti sa adormi tot din NIMIC...totusi este un nimic trist..
bovoro
pe 08 Martie 2010 18:17
Un medic de front isi impusca pacientii care nu au sanse sa supravietuiasca ranilor capatate in lupte. Un fotoreporter de razboi ramane traumatizat fizic si psihic in urma mortii prietenului sau si a balacelii intr-un rau de munte din Kurdistanul irakian. Suna promitator, dar in realitate filmul e o prostie, un rateu cinematografic. E regizat de Danis Tanovici, un bosniac caruia sincer, nu i-as fi dat pe mana nici macar un buget de 3 dolari si in niciun caz actori precum Colin Farrell, Paz Vega, sau Cristopher Lee, ca sa-si bata joc de ei.
Un regizor amator face ca un subiect delicat, si extrem de actual, sa ajunga o bagatela!
Mare pacat ! Putea fi chiar un film bun, mai ales ca a si avut o distributie destul de aleasa!
Pitbull
pe 04 Martie 2010 11:58
"Triage" - Un rateu civilizat
Nu implică, nu transmite
E greu să surprinzi cu adevărat dramele insidioase ale fotografilor din linia întâi - ajunge să dăm doar un exemplu concludent şi clasic: celebrul Robert Capa, cu instantaneele lui luate în războiul civil din Spania (celebra imagine a soldatului în plin impact de glonţ, la ieşirea din tranşee), pe plajele din Normandia, şi în multe alte zone şi momente fierbinţi ale secolului trecut. Azi, în pofida tuturor aşteptărilor optimiste de odinioară, omenirea parc-a înnebunit şi mai mult, atât la nivelul agresivităţii, cât şi în planul lăcomiei după news. Într-o lume unde clipurile cu atrocităţi fac trafic de milioane pe youtube, e firesc ca şi fotografiile similare să plimbe sume de acelaşi nivel.
Ca atare, e cel mai firesc lucru ca traumele interioare ale unui fotograf căruia nu i-au scăpat câteva dintre cele mai cumplite fronturi de luptă ale planetei (aici, kurdistanul hărţuit de armata lui Saddam), să facă obiectul unor demersuri analitice de tip livresc sau cinematografic. Problema e că romanul scris de Scott Anderson are valenţe de particularitate destul de reduse, prin simplul fapt că tragedia prin care trece Mark Walsh e foarte personală (pe de o parte), şi deloc reprezentativă pentru un fotograf de război (pe de altă parte); altfel spus, i se putea întâmpla oricui (şi unor militari, şi unor refugiaţi civili, şi unor prizonieri sau membri ai Crucii Roşii Internaţionale - nu neapărat unor fotografi), şi s-a nimerit s-o sufere tocmai el. Un caz specific de neîntâlnire între general şi individual, spre a genera categoria prin excelenţă estetică a particularului. (Mai multe detalii în acest sens ar duce la divulgrea finalului - care, deşi nu rupe deloc gura târgului, rămâne în ultimă instanţă cam singura miză a acestui filmuleţ modest, aşa că mai bine să-l tratăm cu menajamente.)
În plus, Danis Tanovic, ca autor al filmului (scenariul şi regia) se vădeşte complet incapabil să valorifice materialul uman disponibil, fie şi prevalându-se de specificitatea profesională a contextului. Scenariul său e complet liniar, articulat lax, structurat simplist şi totalmente previzibil, iar regia oscilează între platitudinea epică şi isteria iconică: o poveste trenantă presărată cu imagini violente (fie prin conţinut, fie doar ca modalitate de a le filma şi monta). Una dintre principalele greşeli, vădind clar nepriceperea cineastului bosniac, constă în incapacitatea de a ne pune în empatie cu protagonistul. Primele douăzeci de minute ale filmului, care ar fi trebuit să ne ofere acel minimum de date personale incitant şi necesar pentru angajarea spectatorului alături de erou, se irosesc în jurul unui personaj care suferă cumplit în grotele unui spital de campanie improvizat, fără a ne dezvălui nimic despre el. În plus, prin construirea cam haotică a acestui setup, Tanovic ratează crearea misterului pe care urma să mizeze întregul film: în loc de a fi ambiguu-enigmatic, rămâne doar neclar şi confuz.
Ratând astfel startul, e doar o consecinţă firească aceea că, în continuare, încercările lui Mark Walsh de a reveni la normalitate, scăpând de demonii ce-l bântuie, curg fad şi plicticos. Nici chiar Christopher Lee, în excelenta compoziţie a unui psihoterapeut plin de simpatie şi lipsit de orice scrupule mărunte, nu reuşeşte să salveze mai mult decât cadrele în care e prezent. Cât despre Colin Farrell, el cam face figuraţie crâncenă pe tot parcursul rolului său (principal). Decât să fi slăbit douăzeci de kilograme ca s-arate emaciat ca la carte, mai bine l-ar fi luat pe Tanovic la o bere, cerându-i să-i explice clar cine e personajul lui şi ce vrea el.
Altfel, imaginea lui Seamus Deasy e expresivă şi stilată, iar muzica lui Lucio Godoy, inspirată în sine, ar fi putut conota mult mai elegant dacă nu era pusă să ilustreze atât de pleonastic. Montajul (Francesca Calvelli şi Gareth Young), corect în sine, rămâne marcat de ritmul static şi searbăd al naraţiunii. Cel puţin, e bine că un subiect atât de grav e abordat cu bun-simţ, fără patetismele de prost-gust din multe alte cazuri. Păcat, totuşi, că nu reuşeşte să transmită mare lucru - şi nici măcar să ne implice.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 martie, 2010, h. 11:00-11:38
Bucureşti, România
balilesti
pe 03 Martie 2010 12:41
l-am vazut saptamana trecuta si mi-a placut. il recomand cu placere
themusso
pe 01 Martie 2010 21:17
nu m-a impresionat prea mult, mai mai sa adorm la el
O poveste cu o doza buna de credibilitate, putin emotionanta, intretinuta bine atmosferic de muzica de fundal, cu dialoguri decente, cu flashback-uri integrate bine in desfasurarea actiunii si cu un acting ok.
La final ramane totusi impresia ca se putea reda mult mai bine o astfel de poveste.
Realizat de un regizor bosniac ce trecuse el însuși prin experiența războiului, filmul ”Triage” prezintă trauma trăită de fotojurnalistul Mark Walsh (Colin Farrell), un martor al atrocităților războaielor. Personajul privise viața prin lentilele aparatului de fotografiat, ignorând realitatea din fața sa; transformarea sa forțată din martor în participant îl face să intre în contact direct cu realitatea atroce a războiului și să realizeze adevărata dimensiune a dezastrului și suferinței umane. Rând pe rând, vor ieși din subconștientul său amintiri reprimate, iar sentimentul de vină va începe să-l copleșească.
Regizorul Danis Tanović creează o dramă dură ce prezintă suferințele oamenilor simpli implicați într-un conflict sângeros, vrând să arate, prin combinația lentă și realistă de imagini actuale și flash-back-uri chinuitoare, că traumele psihice trăite de participanți sunt la fel de dureroase precum rănile sau infirmitățile fizice. Se imprimă în atenția publicului doar fața hâdă a războiului, în timp ce personajele umane trec aici pe un plan secundar, iar fețele lor par să se estompeze.
Războiul face parte din viaţa noastră aproape zi de zi. Nu cred că există un buletin de ştiri care să nu vorbească despre victime nevinovate, despre soldaţi care au pierit în urma unui atac capcană sau despre abuzurile la care au fost supuşi prizonerii de către trupele cuceritoare. Din păcate acest cuvânt – război a devenit atât de comun încât foarte puţini dintre noi mai suntem impresionaţi de caracteristicile sale. Violenţă, cadavre, sate sau oraşe distruse nu ne mai impresionează decât atunci când sunt transformate într-un film dur cu actori care pot să transmită ceva.
Traige nu este neaparat un film despre ororile războiului ci mai degrabă un film despre realitatea dură de pe frontul unui confict într-o zonă uitată de lume. Războiul, fie el de mică sau mare amploare are multe victime, dar ca să înţelegem cu adevărat realitatea e suficient să facem apel la doctorul de pe front care alături de medicamente şi bisturiu, poartă în cealaltă mână un pistol pentru a-l ajuta la trierea răniţilor. Privit de la distanţă acesta poate părea un asasin, un soldat îmbrăcat în doctor care nu are milă, dar analizat cu atenţie ne dăm seama că acel doctor este un om curajos care nu are de gând să-şi supună compatrioţii la chinuri inutile mai ales că viaţa lor nu mai poate fi salvată.
Intriga acestui film îl are în centrul atenţeie pe Mark Walsh(Colin Farrell) un fotograf de război care asistă pe front la conflictul dintre kurzi şi irakieni. Însoţit de un bun prieten, Mark fotografiază ororile războiului, dar fără să-şi dea seama acesta este cuprins de microbul acestuia. În căutare de spectaculos, Mark se avântă şi în confruntări periculoase, dar la un moment dat, prietenul său David care are o soţie gravidă acasă decide să-l abandoneze pentru că riscurile erau prea mari. Regizorul nu ne mai prezintă ce s-a întâmplat după despărţire, dar la un moment dat aflăm că Mark a fost grav rănit şi a ajuns pe mâinile doctorului de triaj. Reajuns la normalitate cu ajutor, Mark nu ştie ce s-a întâmplat după despărţirea de prietenul său, dar nişte flash-rui dure din trecut îi afectează sănătatea. Pentru vindecare, iubita lui(Paz Vega) apelează la un psihiatru (care trata criminali de război) cu ajutorul căruia Mark retrăieşte o serie de poveşti cutremurătoare de război.
Traige ese un film cutremurător despre dramele personale ale oamenilor simplii care au văzut ororile războiului. Interpretarea oferită de Colin Farell este excelentă, iar faptul că acesta joacă din ce în ce mai des în filme independente este un lucru de apreciat. Regia semnată de Danis Tanovic se face singură apreciată prin mulajul creat din dramele de front cu cele personale. Un film despre prietenie, despre suferinţa psihică creată de cea violentă a războiului.
punerea "in scena" slaba rau.
daca aveam alt regizor poate iesea un film bun!
Mare pacat ! Putea fi chiar un film bun, mai ales ca a si avut o distributie destul de aleasa!
Nu implică, nu transmite
E greu să surprinzi cu adevărat dramele insidioase ale fotografilor din linia întâi - ajunge să dăm doar un exemplu concludent şi clasic: celebrul Robert Capa, cu instantaneele lui luate în războiul civil din Spania (celebra imagine a soldatului în plin impact de glonţ, la ieşirea din tranşee), pe plajele din Normandia, şi în multe alte zone şi momente fierbinţi ale secolului trecut. Azi, în pofida tuturor aşteptărilor optimiste de odinioară, omenirea parc-a înnebunit şi mai mult, atât la nivelul agresivităţii, cât şi în planul lăcomiei după news. Într-o lume unde clipurile cu atrocităţi fac trafic de milioane pe youtube, e firesc ca şi fotografiile similare să plimbe sume de acelaşi nivel.
Ca atare, e cel mai firesc lucru ca traumele interioare ale unui fotograf căruia nu i-au scăpat câteva dintre cele mai cumplite fronturi de luptă ale planetei (aici, kurdistanul hărţuit de armata lui Saddam), să facă obiectul unor demersuri analitice de tip livresc sau cinematografic. Problema e că romanul scris de Scott Anderson are valenţe de particularitate destul de reduse, prin simplul fapt că tragedia prin care trece Mark Walsh e foarte personală (pe de o parte), şi deloc reprezentativă pentru un fotograf de război (pe de altă parte); altfel spus, i se putea întâmpla oricui (şi unor militari, şi unor refugiaţi civili, şi unor prizonieri sau membri ai Crucii Roşii Internaţionale - nu neapărat unor fotografi), şi s-a nimerit s-o sufere tocmai el. Un caz specific de neîntâlnire între general şi individual, spre a genera categoria prin excelenţă estetică a particularului. (Mai multe detalii în acest sens ar duce la divulgrea finalului - care, deşi nu rupe deloc gura târgului, rămâne în ultimă instanţă cam singura miză a acestui filmuleţ modest, aşa că mai bine să-l tratăm cu menajamente.)
În plus, Danis Tanovic, ca autor al filmului (scenariul şi regia) se vădeşte complet incapabil să valorifice materialul uman disponibil, fie şi prevalându-se de specificitatea profesională a contextului. Scenariul său e complet liniar, articulat lax, structurat simplist şi totalmente previzibil, iar regia oscilează între platitudinea epică şi isteria iconică: o poveste trenantă presărată cu imagini violente (fie prin conţinut, fie doar ca modalitate de a le filma şi monta). Una dintre principalele greşeli, vădind clar nepriceperea cineastului bosniac, constă în incapacitatea de a ne pune în empatie cu protagonistul. Primele douăzeci de minute ale filmului, care ar fi trebuit să ne ofere acel minimum de date personale incitant şi necesar pentru angajarea spectatorului alături de erou, se irosesc în jurul unui personaj care suferă cumplit în grotele unui spital de campanie improvizat, fără a ne dezvălui nimic despre el. În plus, prin construirea cam haotică a acestui setup, Tanovic ratează crearea misterului pe care urma să mizeze întregul film: în loc de a fi ambiguu-enigmatic, rămâne doar neclar şi confuz.
Ratând astfel startul, e doar o consecinţă firească aceea că, în continuare, încercările lui Mark Walsh de a reveni la normalitate, scăpând de demonii ce-l bântuie, curg fad şi plicticos. Nici chiar Christopher Lee, în excelenta compoziţie a unui psihoterapeut plin de simpatie şi lipsit de orice scrupule mărunte, nu reuşeşte să salveze mai mult decât cadrele în care e prezent. Cât despre Colin Farrell, el cam face figuraţie crâncenă pe tot parcursul rolului său (principal). Decât să fi slăbit douăzeci de kilograme ca s-arate emaciat ca la carte, mai bine l-ar fi luat pe Tanovic la o bere, cerându-i să-i explice clar cine e personajul lui şi ce vrea el.
Altfel, imaginea lui Seamus Deasy e expresivă şi stilată, iar muzica lui Lucio Godoy, inspirată în sine, ar fi putut conota mult mai elegant dacă nu era pusă să ilustreze atât de pleonastic. Montajul (Francesca Calvelli şi Gareth Young), corect în sine, rămâne marcat de ritmul static şi searbăd al naraţiunii. Cel puţin, e bine că un subiect atât de grav e abordat cu bun-simţ, fără patetismele de prost-gust din multe alte cazuri. Păcat, totuşi, că nu reuşeşte să transmită mare lucru - şi nici măcar să ne implice.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 martie, 2010, h. 11:00-11:38
Bucureşti, România