Sinopsis

Pe 25 martie 1911, un incendiu catastrofal ce a avut loc la fabrica Triangle Shirtwaist din New York City a ucis 146 de muncitoare, cele mai multe dintre ele fiind femei tinere. Prinse la etajele superioare ale clădirii de zece etaje, muncitoarele au murit fie ucise de foc și fum, fie aruncându-se în gol pentru a scăpa din infernul ce a mistuit fabrica în numai 18 minute. Acest documentar spune povestea celui mai grav accident industrial din istoria New York-ului, ce a dus la reforme și la nașterea mișcării pentru muncă în condiții moderne.