O realizare cinematografică colosală despre ce a reprezentat nazismul şi Adolf Hitler pentru Germania. Cronică în imagini şi sunete a congresului Partidului Naţional-Socialist de la Nürnberg din 1934, „Triumful voinței” este un document istoric care prezintă fastul şi grandoarea paradelor şi adunărilor naziste. Un elogiu adus disciplinei şi fanatismului cetăţenilor Germaniei pentru care nazismul a reprezentat o nouă religie, iar Hitler un zeu coborât printre oameni pentru a duce Reich-ul german la victorie.
Regizoarea Leni Riefenstahl, o fanatică nazistă care ulterior s-a dezis de această ideologie, dar nu şi-a renegat niciodată propria creaţie, a realizat o capodoperă cinematografică, demonstrând o tehnică regizorală desăvârşită de a cupla imagini electrizante filmate după caz în plonjeu (mulțimile de naziști) și contraplonjeu (Hitler), chipuri atent alese, sunete de marşuri triumfale şi angajamente solemne rostite de cei angrenaţi în mişcarea nazistă.
Astfel, filmul începe cu un sunet de tunet, apoi este văzut un avion coborând printre nori și întinzându-și încet umbra pe deasupra clădirilor oraşului Nürnberg în sunetul muzicii lui Richard Wagner, ceea ce creează impresia unui zeu coborât din cer printre oameni. Chipurile naziştilor anonimi, alese cu grijă, exprimă adoraţie mistică, fanatism şi disciplină şi-i impresionează pe privitori. Sunt incluse organizat în acest film defilări cu torţe, marşuri patriotice, discursuri pline de patos (inclusiv un discurs electrizant al lui Hitler în final), spectacole fastuoase asemănătoare cu spectacolele triumfale romane și scandări entuziaste. Totul evidențiază un atașament necondiționat față de mișcarea nazistă și de conducătorul ei. Privită din punct de vedere istoric, nicio manifestaţie comunistă sovietică, românească sau nord-coreeană nu a atins fastul şi grandoarea spectacolului nazist. Atât de desăvârşit e acest spectacol încât îmi vine greu să cred că toate acestea chiar s-au petrecut în realitate.
Privit din punct de vedere analitic, „Triumful voinţei” este cel mai reuşit exemplu de propagandă nazistă. Mulţi germani nu au fost atunci la Nürnberg, dar au văzut acest documentar în sălile de cinematograf, fiind contaminaţi astfel de ideile naziste. Din acest punct de vedere, „Triumful voinţei” este un film toxic care ar trebui văzut numai de istorici şi de cineaşti.
zeno.marin
pe 12 Februarie 2011 23:07
Impresionanta realizare filmografica! O productie colosala!
In ideea ca filmul este interzis fiind considerat propaganda nazista, ramane de mentionat (legal) performanta tehnica regizorala uluiitoare, precum si latura sa de documentar istoric care ofera o imagine vie a Germaniei anilor 30.
Trebuie vazut de catre toti cei interesati de istoria moderna.
razvanelos96
pe 19 Februarie 2010 17:44
Raich-ul german m-a fascinat,acuratetea imaginilor si gesturile fuhrer-ului sunt foarte bune
Regizoarea Leni Riefenstahl, o fanatică nazistă care ulterior s-a dezis de această ideologie, dar nu şi-a renegat niciodată propria creaţie, a realizat o capodoperă cinematografică, demonstrând o tehnică regizorală desăvârşită de a cupla imagini electrizante filmate după caz în plonjeu (mulțimile de naziști) și contraplonjeu (Hitler), chipuri atent alese, sunete de marşuri triumfale şi angajamente solemne rostite de cei angrenaţi în mişcarea nazistă.
Astfel, filmul începe cu un sunet de tunet, apoi este văzut un avion coborând printre nori și întinzându-și încet umbra pe deasupra clădirilor oraşului Nürnberg în sunetul muzicii lui Richard Wagner, ceea ce creează impresia unui zeu coborât din cer printre oameni. Chipurile naziştilor anonimi, alese cu grijă, exprimă adoraţie mistică, fanatism şi disciplină şi-i impresionează pe privitori. Sunt incluse organizat în acest film defilări cu torţe, marşuri patriotice, discursuri pline de patos (inclusiv un discurs electrizant al lui Hitler în final), spectacole fastuoase asemănătoare cu spectacolele triumfale romane și scandări entuziaste. Totul evidențiază un atașament necondiționat față de mișcarea nazistă și de conducătorul ei. Privită din punct de vedere istoric, nicio manifestaţie comunistă sovietică, românească sau nord-coreeană nu a atins fastul şi grandoarea spectacolului nazist. Atât de desăvârşit e acest spectacol încât îmi vine greu să cred că toate acestea chiar s-au petrecut în realitate.
Privit din punct de vedere analitic, „Triumful voinţei” este cel mai reuşit exemplu de propagandă nazistă. Mulţi germani nu au fost atunci la Nürnberg, dar au văzut acest documentar în sălile de cinematograf, fiind contaminaţi astfel de ideile naziste. Din acest punct de vedere, „Triumful voinţei” este un film toxic care ar trebui văzut numai de istorici şi de cineaşti.
In ideea ca filmul este interzis fiind considerat propaganda nazista, ramane de mentionat (legal) performanta tehnica regizorala uluiitoare, precum si latura sa de documentar istoric care ofera o imagine vie a Germaniei anilor 30.
Trebuie vazut de catre toti cei interesati de istoria moderna.