Mie mi-a placut foarte mult. Filmul este strabatut de un aer de spiritualitate chiar si daca ai face abstractie de discutiile despre religie in care se ambaleaza personajele (care discutii, intre noi fie vorba, ca sa le intelegi pe deplin ar trebui sa ai creierul unui Andrei Plesu), de 3 ori cite 4. Iar finalul este o "Cina de taina", in care intunericul si luminile care cad pe fetele actorilor si miscarea aparatului de filmat dau intregii scene un aer biblic. Un aer biblic, dar cu tusa postmoderna: nu 12 apostoli, ci doar 11, si cu un ris final ca si cum Puiu ar vrea sa ne intrebe "Ce, chiar m-ati luat in serios?!"
Am vazut fimul la TIFF (adica Toronto International Film Festival) intr-o sala in care nu cred ca eram mai mult de 15 persoane, dintre care cam jumatate au adormit. Cei care nu am dormit am avut privilegiul sa gustam poanta din exercitiul al doilea, cam la vreo trei sferturi de ora de la inceperea filmului, cind un personaj comenteaza despre filmul lui Apichatpong "Filmul asta este o prostie. Ne uitam la el de 45 de minute si nu se intimpla nimic."
MrJuVe
pe 08 Iunie 2013 14:04
Aminteste putin de Nouvelle Vague. Ca film, e foarte lent, ceea ce pentru Cristi Puiu este deja o marca inregistrata. Merita vazut strict ca un exercitiu.
Am vazut fimul la TIFF (adica Toronto International Film Festival) intr-o sala in care nu cred ca eram mai mult de 15 persoane, dintre care cam jumatate au adormit. Cei care nu am dormit am avut privilegiul sa gustam poanta din exercitiul al doilea, cam la vreo trei sferturi de ora de la inceperea filmului, cind un personaj comenteaza despre filmul lui Apichatpong "Filmul asta este o prostie. Ne uitam la el de 45 de minute si nu se intimpla nimic."