Sinopsis
„Filmul are un substrat politic, neputinţa financiară a lui Karol în Franţa, urmată de transformarea lui într-un capitalist oarecum dubios, oglindeşte încercările Poloniei de a avansa dintr-o poziţie dezavantajată în Europa. Deşi Kieślowski a aplaudat căderea fostului regim comunist din ţara sa, ulterior şi-a declarat deopotrivă dezgustul faţă de schimbările care au urmat pentru trecerea la economia de piaţă, considerând că se pierduseră oportunităţi pentru o adevărată egalitate datorită goanei după bani şi prestigiu european. Asemenea celorlalte filme din trilogie, Alb conţine numeroase imagini care iniţial nu par a avea relevanţă dar care se dovedesc a fi amintiri, anticipări sau referinţe la celelalte două filme. Ca şi în Albastru, filmul se foloseşte adesea de culoarea care îi dă titlul pentru a sugera o stare de spirit, alternând pozitivul (claritate, inocenţă, extaz) cu negativul (zăpada, piatra, excrementele de porumbel care cad pe Karol la începutul filmului).” – Wikipedia