Părerea criticului
Febra Lalelelor a intrat vineri, 15 septembrie, în premieră pe marile noastre ecrane, după ce producţia a debutat în 2014 şi a suferit mai multe amânări până să se lanseze. Gurile rele (în speţă cele înregistrate de RottenTomatoes.com, unde filmul are un rating chiar mai slab decât animaţia Emoji, şi anume 7%) desfiinţează filmul. Don't listen to the buzz!
E adevărat că filmul condensează prea multe subiecte, fiecare interesant în sine - două poveşti de dragoste, apoi povestea gloriei şi a decăderii lalelei, cu frenezia de a cumpăra şi a vinde bulbi, în Olanda secolului XVII, după care viaţa într-o mănăstire (cu Judi Dench pe post de Maică-stareţă care tranzacţionează bulbi).
Distribuţia de prima mână a filmului, interpretările actorilor, cele două poveşti de dragoste care evoluează simultan, costumele şi scenografia, plus tranzacţionarea la o bursă avant la lettre au capacitatea să captiveze spectatorul. Dau o culoare specială filmului, asemenea pigmenţilor rari lapis lazuli şi ultramarine, folosiţi de personajul lui Dane DeHaan în pictarea Sophiei.
Deborah Moggach, a cărei carte „These Foolish Things” a inspirat filmul The Best Exotic Marigold Hotel, a scris romanul „Tulip Fever” despre o tânără (Alicia Vikander) care are o aventură cu un artist (Dane DeHaan) însărcinat să-i picteze portretul, în Olanda anului 1600. Scenele de nuditate dintre cei doi au o frumuseţe picturală.
Actriţa Alicia Vikander joacă în film alături de Christoph Waltz, în rolul soțulului ei. Alicia compune portretul unei tinere orfane care acceptă cu supunere şi stoicism o viaţă fără iubire alături de negustorul Cornelis Sandvoort (Christoph Waltz), care o ia de nevastă doar pentru a-i dărui un copil. Bărbatul, dincolo de un posibil portret diabolic, are un profil nuanţat, ajunge să o iubească pe tânără, fiind poate cel mai dezvoltat dintre personajele scenaristului Tom Stoppard, deşi are un timp relativ limitat pe ecran. Pe Dane DeHaan doar tinereţea îl recomandă în rolul pictorului care frânge inima Sophiei (Alicia Vikander). Cu un aer bolnăvicios (actorul a fost perfect distribuit în filmul A Cure for Wellness/O terapie pentru viaţă), nu e convingător în rol. Afişează o imaturitate/superficialitate care contravin vieţii interioare tumultuase şi bogate a unui artist.
Simultan evoluează povestea de dragoste a slujnicei Maria (Holliday Grainger, foarte bună în rol), cu pescarul William (Jack O'Connell, probabil o pereche mai bună pentru personajul Aliciei Vikander). Maria (Holliday Grainger) este şi naratoarea filmului, ceea ce induce în eroare spectatorul, care - de fapt - urmăreşte povestea Sophiei (Vikander) Cele două femei pun la cale un plan cusut cu aţă albă prin care Sophia să scape de soţul bătrân. Totul se desfăşoară pe fondul epocii de aur a Repubicii Olandeze când mii de oameni, de la negustori bogaţi la simpli speculanţi de origine modestă, erau mânaţi de frenezia de a cumpăra şi a vinde lalele, recent sosite din Orientul Îndepărtat.
În puţin timp, preţul soiurilor rare de lalea crescuse atât de mult, încât cu un bulb protagoniştii îşi puteau construi viaţa de la zero. În mod previzibil, această primă bulă speculativă a cunoscut un sfârşit fulminant, cu consecinţe dezastruoase.
E adevărat că filmul condensează prea multe subiecte, fiecare interesant în sine - două poveşti de dragoste, apoi povestea gloriei şi a decăderii lalelei, cu frenezia de a cumpăra şi a vinde bulbi, în Olanda secolului XVII, după care viaţa într-o mănăstire (cu Judi Dench pe post de Maică-stareţă care tranzacţionează bulbi).
Distribuţia de prima mână a filmului, interpretările actorilor, cele două poveşti de dragoste care evoluează simultan, costumele şi scenografia, plus tranzacţionarea la o bursă avant la lettre au capacitatea să captiveze spectatorul. Dau o culoare specială filmului, asemenea pigmenţilor rari lapis lazuli şi ultramarine, folosiţi de personajul lui Dane DeHaan în pictarea Sophiei.
Deborah Moggach, a cărei carte „These Foolish Things” a inspirat filmul The Best Exotic Marigold Hotel, a scris romanul „Tulip Fever” despre o tânără (Alicia Vikander) care are o aventură cu un artist (Dane DeHaan) însărcinat să-i picteze portretul, în Olanda anului 1600. Scenele de nuditate dintre cei doi au o frumuseţe picturală.
Actriţa Alicia Vikander joacă în film alături de Christoph Waltz, în rolul soțulului ei. Alicia compune portretul unei tinere orfane care acceptă cu supunere şi stoicism o viaţă fără iubire alături de negustorul Cornelis Sandvoort (Christoph Waltz), care o ia de nevastă doar pentru a-i dărui un copil. Bărbatul, dincolo de un posibil portret diabolic, are un profil nuanţat, ajunge să o iubească pe tânără, fiind poate cel mai dezvoltat dintre personajele scenaristului Tom Stoppard, deşi are un timp relativ limitat pe ecran. Pe Dane DeHaan doar tinereţea îl recomandă în rolul pictorului care frânge inima Sophiei (Alicia Vikander). Cu un aer bolnăvicios (actorul a fost perfect distribuit în filmul A Cure for Wellness/O terapie pentru viaţă), nu e convingător în rol. Afişează o imaturitate/superficialitate care contravin vieţii interioare tumultuase şi bogate a unui artist.
Simultan evoluează povestea de dragoste a slujnicei Maria (Holliday Grainger, foarte bună în rol), cu pescarul William (Jack O'Connell, probabil o pereche mai bună pentru personajul Aliciei Vikander). Maria (Holliday Grainger) este şi naratoarea filmului, ceea ce induce în eroare spectatorul, care - de fapt - urmăreşte povestea Sophiei (Vikander) Cele două femei pun la cale un plan cusut cu aţă albă prin care Sophia să scape de soţul bătrân. Totul se desfăşoară pe fondul epocii de aur a Repubicii Olandeze când mii de oameni, de la negustori bogaţi la simpli speculanţi de origine modestă, erau mânaţi de frenezia de a cumpăra şi a vinde lalele, recent sosite din Orientul Îndepărtat.
În puţin timp, preţul soiurilor rare de lalea crescuse atât de mult, încât cu un bulb protagoniştii îşi puteau construi viaţa de la zero. În mod previzibil, această primă bulă speculativă a cunoscut un sfârşit fulminant, cu consecinţe dezastruoase.
