Sinopsis
Fă cunoștință cu Țup, micuța ciocârlie fără aripi, dar cu o inimă uriașă și idei îndrăznețe. Alături de prietenii ei, melcul Fulger și bufnița Buhu, Țup te va purta într-o lume plină de magie, unde pădurile ascund secrete, animalele vorbesc și fiecare pas te va duce într-o nouă aventură. Simpaticele personaje îi inspiră pe cei mici să viseze, să creadă în prietenie și-n puterea binelui.
Țup este o lecție despre curaj, speranță și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare imposibil. Animația este o adaptare fidelă a cărții pentru copii cu același nume, scrisă de Alex Donovici și ilustrată de Stela Damaschin-Popa.