Trăim într-o societate aflată departe de perfecţiune, în care omul nu este evaluat după utilitatea muncii sale, ci după profitabilitatea acesteia. Astfel, oricât ar fi de bine pregătit şi de savant, omul riscă să nu-şi găsească un loc de muncă în domeniul în care se pricepe şi să trebuiască să accepte tot felul de job-uri prost plătite şi sub pregătirea sa. Un număr mare de meserii sunt aruncate la coşul de gunoi pe motiv că nu aduc antreprenorului sau chiar statului niciun venit cuantificabil. Ce mai contează că ai dezlegat misterele Universului sau că ai inventat ceva extraordinar dacă nimeni nu poate să scoată un ban de pe urma lui?
Aceasta este societatea italiană descrisă atât de bine în "Tutta la vita davanti", dar care se potriveşte tuturor ţărilor de pe glob. Zece muncitori prost-plătiţi realizează un produs inutil, iar apoi sute şi mii de vânzători prost-plătiţi se chinuie să-l vândă la un preţ de zece ori mai mare pentru a îmbogăţi nişte escroci şi pe stat, care impozitează excesiv o pseudo-plusvaloare. Nimeni nu are nici o clipă intenţia de a ne îmbunătăţi nivelul vieţii, ci de a ne transforma în sclavi care să muncim pentru bunăstarea unui grup mic de oameni. De fapt, nici nu contează efectiv ce facem, important e să-i îmbogăţim pe cei deja superbogaţi. Mai rău este că foarte puţini îşi dau seama de acest adevăr şi abia un număr infim acţionează în consecinţă.
Filmul are un stil dulce-amar, prezentând probleme serioase dintr-o perspectivă pe alocuri comică şi permiţând analiza sufletească a unor persoane care se zbat în inutila activitate economică de zi cu zi. Subiectul are potenţial, acţiunea este interesantă, iar interpretările sunt bune, dar regizorul Paolo Virzi pare că nu a vrut să atace cu incisivitate problemele societăţii contemporane şi şi-a deghizat critica socială într-o comedie. Nu oferă soluţii la problemele Martei şi ale celorlaltor personaje şi nici nu împinge la militantism, ci doar ne descrie viaţa patetică pe care o ducem în fiecare zi.
Rămâne întrebarea următoare: dacă am avea toată viaţa înainte am face altceva sau am trăi la fel? Dacă suntem nemulţumiţi de ceva poate ar fi cazul să încercăm să-l schimbăm, altfel traiul nostru va rămâne la fel.
alex_il_fenomeno
pe 07 Septembrie 2012 12:16
in cele din urma s-a dovedit un film cu adevarat deosebit . in timp ce pelicula se scurgea uneori greoi , chiar ma intrebam daca este un film de 6 , de 7 sau mai putin , avand niste momente atat de ciudate ... iar de la jumatate spre final actiunea a reusit sa fie cursiva , reusind sa ne ofere niste scene atat de intense , de surprinzatoare , iar finalul , cireasa de pe tort ! in multe randuri se aseamana cu Arizona Dream si cu numeroase filme de gen musical , reusind sa te faca sa evadezi atat de mult din realitate ! il recomand cu placere , o productie de nota 8+ .
BaetuAndrei
pe 01 Septembrie 2012 21:02
Viitorul tinerei Marta (Isabella Ragonese), absolventă de filozofie, pare foarte promițător. Curând insă lucrurile par să se schimbe atunci când tânăra încearcă să își găsească un loc de muncă.
8imistul
pe 17 Aprilie 2011 19:03
un subiect sensibil tratat superficial pe baza altor subiecte. pe deasupra mi s-a părut şi foarte lung filmul. dintre acele filme pe care poţi să le vezi când n-ai chef de filme complexe.
Aceasta este societatea italiană descrisă atât de bine în "Tutta la vita davanti", dar care se potriveşte tuturor ţărilor de pe glob. Zece muncitori prost-plătiţi realizează un produs inutil, iar apoi sute şi mii de vânzători prost-plătiţi se chinuie să-l vândă la un preţ de zece ori mai mare pentru a îmbogăţi nişte escroci şi pe stat, care impozitează excesiv o pseudo-plusvaloare. Nimeni nu are nici o clipă intenţia de a ne îmbunătăţi nivelul vieţii, ci de a ne transforma în sclavi care să muncim pentru bunăstarea unui grup mic de oameni. De fapt, nici nu contează efectiv ce facem, important e să-i îmbogăţim pe cei deja superbogaţi. Mai rău este că foarte puţini îşi dau seama de acest adevăr şi abia un număr infim acţionează în consecinţă.
Filmul are un stil dulce-amar, prezentând probleme serioase dintr-o perspectivă pe alocuri comică şi permiţând analiza sufletească a unor persoane care se zbat în inutila activitate economică de zi cu zi. Subiectul are potenţial, acţiunea este interesantă, iar interpretările sunt bune, dar regizorul Paolo Virzi pare că nu a vrut să atace cu incisivitate problemele societăţii contemporane şi şi-a deghizat critica socială într-o comedie. Nu oferă soluţii la problemele Martei şi ale celorlaltor personaje şi nici nu împinge la militantism, ci doar ne descrie viaţa patetică pe care o ducem în fiecare zi.
Rămâne întrebarea următoare: dacă am avea toată viaţa înainte am face altceva sau am trăi la fel? Dacă suntem nemulţumiţi de ceva poate ar fi cazul să încercăm să-l schimbăm, altfel traiul nostru va rămâne la fel.