Sinopsis

Pixadores sunt tineri care vin din zone marginale ale orașului São Paulo. Arta lor e alimentată de furie, lipsuri și disperare. Intervențiile lor în spațiul urban sunt independente de constrângerile derivate din apartenența instituțională. Când se intersectează punctual cu lumea artistică, cu prilejul unei invitații la Bienala de Artă Contemporană de la Berlin, reușesc să-l scandalizeze pe curatorul german care i-a invitat, punându-și tag-urile pe pereții unei clădiri de patrimoniu și refuzând să atingă panourile care le-au fost puse la dispoziție.

Imaginea fluidă, filmată cu camera din mână de către operatorul Peter Flinckenberg prinde acțiunile temerare ale pixadores pe înălțimile orașelor São Paulo și Berlin, dar și viața cotidiană a celor patru, între muncă, surfing-ul trenurilor, colectarea de cupru și lecturi ocazionale din Nietzsche. Devenim martorii unor acte de libertate creatoare sau a unor ciocniri între grupuri artistice cu viziuni diferite, dar și ai unor imagini revelatoare ale sărăciei claselor defavorizate ale Braziliei. Însă povestea nu se oprește aici: dacă lumea artei nu i-a putut asimila pe pixacao, multinaționalele au deja privirile ațintite asupra lor.