Hellman a făcut din „Two-Lane Blacktop” probabil cel mai lent film cu mașini de viteză din istorie, ceea ce i-a atras producției niște încasări minuscule.
Personajele principale – Șoferul (James Taylor) și Mecanicul (Dennis Wilson) – sunt doi indivizi care trăiesc străbătând America de colo-colo într-un automobil Chevy 1955 super-tunat și obținând bani din curse de mașini. Cei doi viețuiesc într-o perfectă comuniune cu mașina pe care o conduc și tot ce contează pentru ei este ca ea să fie bine. Exasperată de comportamentul molâu al celor doi „zombi” ai drumurilor, Fata (Laurie Bird), o hipiotă zveltă care s-a aciuat cu ei ca să scape de iubitul narcoman, încearcă în fel și chip să-i anime pe cei doi și să le ațâțe interesul.
Impasibilitatea de neclintit a băieților zădărnicește demersurile tinerei. La un moment dat, fata începe să-i maseze spatele Șoferului în timp ce acesta conduce mașina concentrat la drum. „Simt cum o grămadă de mușchi îți zvâcnesc în gât”, îi spune ea în încercarea de a-l destinde un pic. Calm și fără a-și clinti privirea de la șosea, acesta răspunde sec: „Îmi place așa”, ceea ce o face pe fată să se retragă îmbufnată.
Opus atitudinii interiorizate a celor doi este G.T.O (Warren Oates), un tip foarte vioi și galant aflat la a doua tinerețe, a cărui poreclă se trage de la numele modelului de Pontiac pe care îl conduce cu maximă emfază. Oates imprimă personajului său o vioiciune foarte savuroasă ce constă într-o poftă neîntreruptă de a face bravadă față de oricine se nimerește prin preajmă. Plecat la vănătoare de momente de socializare, G.T.O și-a ticsit spațiile de depozitare ale mașinii cu casete audio pentru toate gusturile și cu băuturi alcoolice de tot felul, astfel încât să fie imposibil să nu-ți placă să stai cu el în mașină.
Spre deosebire de Șofer și de Mecanic, care prin comportamentul lor exasperant de egocentric și de nonșalant denotă o liniște interioară de invidiat, G.T.O, chiar dacă pare a fi un partener de distracții mult mai agreabil decât cei doi, transmite o senzație de tristețe. Preocuparea lui permanentă de a câștiga simpatia tuturor persoanelor pe care le întâlnește pare a fi o căutare disperată de a-și găsi locul și a recupera timpul pierdut.
Filmul se construiește în jurul unei curse de câteva zile între G.T.O și băieți, la finalul căreia câștigătorul se alege cu mașina perdantului. Însă pe durata cursei, febra sentimentului competitiv dintre participanți se domolește, ei ajungând să socializeze și să dea dovadă de un fair-play exagerat atunci când se așteaptă unii pe alții.
Hellman proiectează asupra personajelor sale un sentiment de umanitate ce frizează absurdul. Mecanicul și Șoferul par a fi incapabili să mențină prea mult o stare de concurență și ajung să-l îmbie și pe încrâncenatul G.T.O în unviersul lor senin, în care doar bucuria drumului contează. Ingenuitatea celor doi reiese foarte bine în scena în care, după ce îi joacă un renghi lui G.T.O asmuțind niște polițiști împotriva lui, acesta vine furios să se burzuluiască la ei; după ce îl ascultă plictisiți, îi oferă să mănânce un ou fiert. Șocat de gestul lor amabil, G.T.O îi invită să bea ceva cu el și nimic din ce se petrece de aici încolo nu mai pare a fi o cursă.
