Comentarii Comentează
  • Smrs
    pe 19 Aprilie 2022 21:59
    Excepțional construit acest film, subiectul este un clasic, iar dacă ești trecut de adolescență cu siguranță ai experimentat o mică parte din tot: tineri îndrăgostiți, educați într-o morală religioasă aproape bigotă, căsătoriți de devreme, pleacă la oraș ca să-și facă un rost în viață – dar aici descoperă că orașul nu e pentru toată lumea, că trebuie să fii puternic ca să reziști tentațiilor. Scenariul prezintă, fără prea mare bătaie de cap, o realitate tristă repetată la nesfârșit de generații întregi, expusă ca o lecție într-un film pe care ar trebui să-l vadă toți înainte de căsătorie, toți după căsătorie și ori de câte ori treaba devine nasoală. Regizorul pune în rolurile cheie niște oameni ireproșabili, despre care ai crede că nu vor înșela niciodată, că știu ce îi așteaptă. Dar ce ironie, ea și cu studii în domeniu, psihoterapeut pentru cupluri, cedează contrar tuturor așteptărilor și cunoștințelor pe care deja le avea. Filmul mai aduce în atenție o altă realitate – nicio diplomă și niciun curs nu va înlocui vreodată experiența de viață. Este adevărat că dpvd psihologic construcția și dialogul sunt infailibile, perfecte...mai ales partea ispitei, dar nici Judith n-a fost mai prejos. Din partea mea, 10 chiar dacă pare puțin forțată coincidența cu partenerii și obsesia unui milionar precum Harley, tânar și permanent înconjurat de femei frumoase, pentru fosta lui care trăia în suburbie și refuzul ei de a ceda milionaruluii obsedat de ea..
  • robywolf19
    pe 07 Ianuarie 2021 17:07
    Un film neasteptat de bun cu un final demential !!
  • daiana00
    pe 21 Iunie 2014 13:58
    Sincer,mie nu mi-a parut rau pentru Judith..a meritat-o. Filmul acesta surprinde cazuri care se petrec in realitate in multe familii,fie ca barbatul este cel care inseala ,fie femeia..chiar nu conteaza. Sunt impotriva relatiilor extra-conjugale,desi sunt o fire libertina:trebuie sa traiesti inainte,iar cand te casatoresti sa fi sigur/a ca doar cu ea/el vrei sa fi de acum inainte...cred ca filmul vrea sa traga un semnal de alarma,iar mie mi s-a parut destul de reusit.
  • claudelina
    pe 30 Iulie 2013 16:23
    Un film foarte bun ce surprinde o realitate dintr-o familie.