Sunt blonde, frumoase, și pe jumătate dezbrăcate. Protestează împotriva patriarhatului dezvăluindu-și sânii (întâmplător, splendizi). Autoritățile încearcă să le destabilizeze acțiunile. Poliția le agresează. Părinții le compătimesc. Bărbații din întreaga lume le sponsorizează. Un domn din "industria lenjeriei" le comisionează pentru un protest special. Colac peste pupăză, sunt date în vileag ca fiind manevrate de un bărbat care le orchestrează din umbră protestele.
Bine ați venit la spectacolul tribulațiilor grupului feminist Femen! Dintre toate manifestele politice contemporane, al lor atrage cele mai multe priviri. De ce? Pentru că, într-o țară misogină, în care bărbații au ochi doar pentru femei goale, și într-o lume care a naturalizat echivalenta femeie ucraineancă - marfă pentru turismul sexual, feministele sunt obligate să-și reconsidere armele. Ucraina nu-i bordel propune o privire inteligentă asupra vieții private a unuia dintre cele mai senzaționale grupuri protestatare feministe actuale. Debutanta Kitty Green s-a insinuat în Femen timp de doi ani, încercând să răspundă mai multor întrebări frecvent lansate de presa dedicată grupului. Sunt membrele Femen mai mult decât simple "păpuși activiste" angajate într-un soi de "pornografie politică"? Activismul lor original - sau, cum au scris unii, "deșănțat" - e de disprețuit sau de lăudat? Faptul că o femeie care ziua protestează ca membră Femen își petrece nopțile dansând într-un club pentru turiști e o ipocrizie a membrelor grupului sau doar unul din paradoxurile prezentului? Protestele internaționale organizate recent de Femen în afara Ucrainei au oferit deja câteva răspunsuri valide, însă trebuie să vedeți filmul pentru a înțelege mai bine cine sunt și de unde vin Femen.